Antena 3 CNN Actualitate Mădălin Voicu susţine că Daniel Morar şi Oana Hăineală vor fi şefii de la Parchete

Mădălin Voicu susţine că Daniel Morar şi Oana Hăineală vor fi şefii de la Parchete

Mădălin Voicu susţine că Daniel Morar şi Oana Hăineală vor fi şefii de la Parchete
Sursa foto: Foto: Antena 3
de M.Z.    |    02 Apr 2013   •   21:10

Deputatul PSD Mădălin Voicu susţine că Daniel Morar şi Oana Hăineală vor fi viitorii şefi de la Parchete, respectiv la Parchetul General şi la Direcţia Naţională Anticorupţie.

"Eu ştiu ce se întâmplă. Nu e o chestie fariseistică, dar ştiu exact ce se va întâmpla şi o spun cu foarte mare responsabilitate. Doamna Kovesi a ieşit din discuţie, procurorul general va fi Daniel Morar şi doamna Hăineală, şefa DNA", a declarat social-democratul Mădălin Voicu, marţi, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

Voicu nu a dorit însă să spună de unde ştie acest lucru.

"Nu pot să vă spun de unde ştiu, dar vă garantez, astea sunt deciziile. Vă garantez că informaţia pe care v-o dau e argumentată şi are valoare de informaţie corectă", a adăugat Mădălin Voicu.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt-Hăineală, a declarat, marţi, că este exclusă varianta ca ea să fie numită în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, vehiculată de un fost membru al CSM.






×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close