Antena 3 CNN Actualitate Magistraţii contestă numirea lui Daniel Morar la Curtea Constituţională şi îi cer lui Băsescu revocarea deciziei

Magistraţii contestă numirea lui Daniel Morar la Curtea Constituţională şi îi cer lui Băsescu revocarea deciziei

Magistraţii contestă numirea lui Daniel Morar la Curtea Constituţională şi îi cer lui Băsescu revocarea deciziei
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    24 Apr 2013   •   13:03

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) cere preşedintelui Traian Băsescu revocarea decretului de numire a lui Daniel Morar la Curtea Constituţională, acuzându-l de eşecuri profesionale şi abuzuri grave, precum şi de necunoaşterea normelor juridice internaţionale şi a Constituţiei.

 
AMR a trimis preşedintelui Traian Băsescu o plângere administrativă prealabilă în care cere "revocarea în tot" a decretului nr. 326 din 25 martie 2013 privind numirea lui Daniel Morar în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, susţinând că actul este "nelegal", potrivit Mediafax.
 
Nemulţumirile magistraţilor se referă la pregătirea juridică superioară, înalta competenţă profesională şi vechimea de cel puţin 18 ani în activitatea juridică ori în învăţământul juridic superior. Astfel, numirea ca judecător al Curţii Constituţionale a unei persoane care nu are studii juridice superioare sau care nu are o activitate juridică ori în învăţământul juridic superior de cel puţin 18 ani este nulă. 
 
Potrivit AMR, Daniel Morar nu îndeplineşte condiţia de legalitate a înaltei competenţe profesionale. 
 
"Sunt astfel de notorietate publică trei cazuri în care domnia sa, ca procuror, a încălcat grav normele juridice internaţionale convenţionale şi, prin acestea, dispoziţiile constituţionale referitoare la raporturile dintre dreptul naţional şi dreptul internaţional", se mai arată în plângerea administrativă prelabilă trimisă preşedintelui.
 
AMR precizează că cele trei cauze sunt Liviu Ciupe - arestat şi trimis în judecată nelegal, fiind ulterior achitat şi obţinând despăgubiri de la instanţele naţionale, Viorel Burzo - arestat şi interceptat ambiental ilegal, aspecte constatate printr-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Corneliu Bârsan - căruia i-a fost negată imunitatea şi faţă de care s-au trimis informaţii false în actele adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului şi semnate de Daniel Morar, aspecte constatate în decizia CEDO şi în scrisoarea transmisă şefului Misiunii Permanente a României pe lângă Consiliul Europei.
 
"Aceste eşecuri profesionale şi abuzuri grave ale domnului Daniel Morar dovedesc grava necunoaştere a normelor juridice internaţionale convenţionale direct aplicabile în dreptul intern român şi a Constituţiei României, prin urmare domnia sa nu îndeplineşte condiţia de legalitate a numirii sale ca judecător la Curtea Constituţională, constând în înalta competenţă profesională", se mai arată în documentul citat.
 
Daniel Morar a fost numit pe 25 martie, de către preşedintele Traian Băsescu, în funcţia de judecător la Curtea Constituţională (CC), pentru un mandat de nouă ani.

Acesta va prelua mandatul la CC pe 8 iunie. 

Fostul şef de la DNA va intra în CCR din această vară, când expiră mandatul lui Acsinte Gaspar. Conform legii, propunerea preşedintelui nu trebuie să mai treacă prin Parlament.

Pe 5 aprilie, Consiliul Superior al Magistraturii a decis încetarea detaşării lui Daniel Morar în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al PICCJ începând din 15 aprilie, dată de la care va fi consilier al preşedintelui CSM, Oana Schmidt Hăineală, până la preluarea funcţiei de judecător la CC.

Totodată, Secţia pentru procurori a CSM a decis detaşarea lui Daniel Morar în funcţia de consilier al preşedintrelui CSM, începând din 14 aprilie, pe o perioadă de şase luni. Decizia a fost luată la solicitarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt Hăineală, în baza articolului 58, alineatul 1 din Legea 303/2004 şi articolului 40, alineatul 1, litera a din Legea 317/2004.


Daniel Morar declara, la sfârşitul lunii martie, că numirea lui ca judecător la Curtea Constituţională nu este tocmai ce şi-a dorit, dar preciza că oamenii mai fac şi schimbări radicale în viaţă.
 
"Probabil şi eu am făcut. Opt ani anticorupţie, alţi 14 ani urmărire penală şi judiciară ca procuror, acum facem o schimbare radicală", spunea atunci Morar. 


 



×
Subiecte în articol: Daniel Morar
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close