Antena 3 CNN Actualitate Maltrataţi de angajator: 200 de oameni, înghesuiţi în două camioane

Maltrataţi de angajator: 200 de oameni, înghesuiţi în două camioane

Maltrataţi de angajator: 200 de oameni, înghesuiţi în două camioane
Sursa foto: Foto: Videonews
26 Iul 2011   •   00:02

Aproape 200 de oameni, claie peste grămadă, în două camioane. Aşa erau duşi la muncă zilierii angajaţi de un patron din Tulcea. Mulţumiţi că pot câştiga un ban cinstit, oamenii nu comentau. Au avut ceva de spus în schimb, poliţiştii, care au descoperit cum erau trataţi bieţii muncitori.

Cu sarsanale cu de-ale gurii şi cu apa adusă de-acasă, oamenii încep să coboare. Şi coboară, şi tot coboară. 148. Tineri şi copii, oameni în toată firea, dar şi mulţi bătrâni se aliniază în faţa camionului.

De loc din Ciucurova şi Nicolae Bălcescu, cu toţii mergeau spre Sabangia, să lucreze cu ziua în agricultură, pe terenul unui om cu bani. Nu câştigau mult, iar când au aflat că au transportul asigurat pentru cei 20 şi ceva de kilometri, nu şi-au mai pus întrebări.

Cu câteva minute mai devreme, poliţiştii au oprit un alt camion. De sub copertină au apărut mai multe capete. Zilieri, mulţi încă buimaci de somn. Poliţiştii au numărat până la 48.

Oamenii au ajuns pe câmp care cum a putut. Sub soarele ucigător - azi la Tulcea au fost 33 de grade - au lucrat cot la cot - bărbaţi, femei, dar şi copii.

Pe gardul firmei, un panou ne anunţă că avem de-a face cu o investiţie europeană. Cu tot cu banii de la guvern, vorbim de peste un milion 600 de mii de euro. Patronul firmei nu e de găsit.

Inspectorii ITM vor controla societatea. Vor să vadă dacă zilierii muncesc legal, dacă minorii care muncesc acolo au măcar 15 ani, aşa cum cere legea, şi dacă muncitorilor li se respectă drepturile în ceea ce priveşte siguranţa şi protecţia muncii.

 

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close