Exercițiul de mobilizare al armatei române, în urma cărora s-au format cozi la unitățile militare din București și județul Ilfov, a fost planificat încă de anul trecut, iar probleme de organizare sunt „normale” pentru zona Capitalei. care reprezintă 10% din totalul populației României, a declarat miercuri seara, la Antena 3 CNN, purtătorul de cuvânt al MApn, colonelul Corneliu Ștefan Pavel.
„Exercițiul nu e este pe repede înainte, el a fost planificat de anul trecut. Bucureștiul e cel mai mare și, împreună cu Ilfovul, reprezintă 10% din populația României. E normal. E doar un exercițiu și cei chemați la MOBEX nu vor fi trimiși la război”.
Colonelul Pavel a spus că actualul exercițiu de mobilizare e diferit de situațiile în care rezerviștii armatei române erau chemați la unități doar pentru „clarificarea situației militare”.
„Rezerviștii care vin pentru clarificarea situației militare merg la unități și, în funcție de situația fiecăruia, dacă apar schimbări în date, acestea sunt actualizate. Când se desfășoară MOBEX (exercițiu de mobilizare - n.r.), nu e clarificarea situației militare”, a spus purtătorul de cuvânt al MApN.
Colonelul Pavel a mai spus că în acest an au mai fost exerciții similare în județele Giurgiu, Olt și Teleorman. În cadrul MOBEX se testează nu doar mobilizarea efectivă și antrenarea rezerviștilor ci și cooperarea MApN cu MAI, SRI, STS, Administrația Penitenciarelor, Administrația Rezervelor de Stat, primăriile sau operatorii economici, a mai spus colonelul MApN.
După ce s-au format cozi la unitățile MApN din București și Ilfov pentru instrucție și după ce unii oameni au spus că au fost trimiși la adrese greșite, reprezentanții Armatei au admis că există probleme în desfășurarea exercițiilor de mobilizare a rezerviștilor. Purtătorul de cuvânt al MApN, colonelul Corneliu Ștefan Pavel, a precizat însă că scopul acestui exercițiu este tocmai identificarea eventualelor greșeli care ar putea apărea pe parcurs, pentru a fi remediate din timp.