x close

Marea finală în dosarul transferurilor se "joacă" pe 17 mai. Decizia a fost amânată

de S.T.    |    09 Mai 2013   •   17:18
Marea finală în dosarul transferurilor se "joacă" pe 17 mai. Decizia a fost amânată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat joi pentru 17 mai judecarea dosarului transferurilor din fotbal, la acest nou termen urmând să fie depuse o serie de documente.

La termenul de joi al procesului au fost audiaţi fostul director al Clubului Oţelul Galaţi Mihai Stoica, fostul vicepreşedinte al Clubului SC Dinamo Bucureşti Gheorghe Neţoiu, fostul acţionar al Clubului Dinamo Cristi Borcea şi impresarii Victor şi Ioan Becali. Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu nu a mai dorit să fie audiat, informează Agerpres.

La finalul audierilor avocaţii au cerut un termen pentru ca inculpaţii în dosar să aibă ocazia să-şi formuleze apărarea în funcţie de declaraţiile celorlalte părţi în cauză.

Avocatul lui Ioan Becali, Viorel Ursu, a mai solicitat ca probă actele cabinetului de avocatură unde se ţineau şedinţele de Consiliu de Administraţie al FC Dinamo Bucureşti, iar instanţa a admis cererea.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati