Antena 3 CNN Actualitate Marian Vanghelie: Mircea Geoană a fost citat greșit

Marian Vanghelie: Mircea Geoană a fost citat greșit

Marian Vanghelie: Mircea Geoană a fost citat greșit
Sursa foto: Foto: Agerpres
03 Mai 2017   •   13:53

Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a afirmat miercuri că Mircea Geoană nu va fi audiat la termenul de miercuri al procesului în care fostul edil a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, Vanghelie explicând că a fost citat greşit de către instanţă. 

Întrebat cât de relevantă ar fi o declaraţie a lui Mircea Geoană în dosarul său şi dacă acesta va fi audiat, Marian Vanghelie a răspuns: "Am înţeles că nu. M-au sunat avocaţii că s-a făcut o citaţie greşită şi nu vine azi. Nu are nicio legătură cu nimic". 

Cu privire la ceasurile primite cadou de Mircea Geoană şi predate de acesta la DNA, Vanghelie a spus că este de părere că "au încercat să îl păcălească". 

"Eu am venit la ziua dumitale, ţi-am adus un cadou. Dacă cineva vrea să facă un calcul, dacă cineva vrea pe corecte. Din păcate, nu vrea nimeni şi de aceea suntem în situaţia asta în România. Care ne supără, îl luăm de pe stradă. Dacă cineva vrea să se uite acolo că am avut nişte cheltuieli pe anumite perioade, se vede din sumele respective. Aia a fost o chestie - am venit să vă aduc un cadou şi, ulterior, v-aţi gândit că să le aduceţi la DNA. (...) Să vedem ce zice dânsul. Eu ştiu dacă s-a speriat? Nu s-a speriat. Eu cred că au încercat să îl păcălească unii şi cred că până la urmă toate lucrurile se vor afla", a precizat Vanghelie la intrarea în Tribunalul Bucureşti. 

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea unor fapte de corupţie, alături de Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director SC Economat Sector 5 SRL, şi omul de afaceri Marin Dumitru. 

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări). 

Aceste foloase au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală fiind de aproximativ 738.019.000 de lei). 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Marian Vanghelie Mircea Geoană
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close