Antena 3 CNN Actualitate Media Boureanu, acuzat că a ţepuit cu 250.000 euro o bancă: Ziaristul care a scris asta va plăti creditul meu

Boureanu, acuzat că a ţepuit cu 250.000 euro o bancă: Ziaristul care a scris asta va plăti creditul meu

Boureanu, acuzat că a ţepuit cu 250.000 euro o bancă: Ziaristul care a scris asta va plăti creditul meu
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    07 Dec 2011   •   22:20

Deputatul PDL Cristian Boureanu este acuzat că a dat o ţeapă de 250.000 de euro unei bănci şi că şi-a vândut nişte firme care aveau datorii, scrie Adevărul, într-un articol publicat pe site la o zi după ce materialul a apărut în ediţia de print. Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Boureanu a negat o parte din informaţii şi a ţinut să-i transmită ziaristului respectiv că ar putea sa-i plătească el creditul despre care vorbeşte.

"Parlamentarul Cristian Boureanu (PDL) şi-a pasat anul trecut firmele cu datorii în contul unor afacerişti-fantomă pentru a-şi escroca creditorii. (...) Deputatul PDL s-a descotorosit de două firme care la ultimele bilanţuri contabile depuse pe site-ul Ministerului de Finanţe însumau datorii totale de 8,8 milioane de lei (2 milioane de euro)", potrivit Adevărul.

În replică, Boureanu recunoaşte că a vândut nişte firme pe care le deţinea, însă, spune el, societăţile nu aveau datorii.

"Este foarte adevărat că am vândut nişte firme. Firmele mele nu aveau niciun fel de datorie la stat. Le-am vândut legal, mi-am încasat capitalul social", a declarat Cristian Boureanu, miercuri seara, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

În ceea ce priveşte acuzaţia cu înşelarea unei bănci, deputatul PDL a ţinut să-i transmită autorului articolului publicat de cotidianul amintit că s-ar putea să plătească el ratele despre care vorbeşte.

"Sunt acuzat că am dat o ţeapă la o bancă, de 250.000 de euro. Dacă nu primesc hârtia de la bancă prin care se dovedeşte că nu am nici o ţeapă până vin la emisiunea dvs, vin cu documentele de la firmă, ca să dovedesc că eu plătesc banii. (...) Băiatul acela va plăti fiecare rată la creditul meu pe care a spus că l-am dat ţeapă", a încheiat Cristian Boureanu.




×
Subiecte în articol: cristian boureanu ancheta vinde firme
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close