Antena 3 CNN Actualitate Media Robbie Williams vine la Untold 2019

Robbie Williams vine la Untold 2019

Robbie Williams vine la Untold 2019
Sursa foto: foto: Facebook - Robbie Williams
03 Iun 2019   •   11:38

Celebrul artist britanic Robbie Williams revine în România. La patru ani de la concertul susținut în Piața Constituției din București, Williams vine de această dată la Cluj Napoca, la festivalul Untold.

"Am reuşit să aducem în acest an la Cluj cel mai tare entertainer, artistul care a intrat în Cartea Recordurilor, a vândut 1,6 milioane de bilete într-o singură zi, va avea o echipă de peste 100 de persoane, 50 pe scenă, ne aşteptăm la un show impresionant. În Europa are doar 3 spectacole, iar unul e la Untold. E vorba despre Robbie Williams”, a anunţat Bogdan Buta, manager Untold, luni, în cadrul unei conferințe de presă, scrie Monitorul de Cluj.

„Săptămâna viitoare vom anunţa şi programul festivalului şi vom anunţa ziua când va avea loc concertul Robbie Williams. Şi în acest an avem o diversitate de artişti şi mai avem mulţi artişti de anunţat. Show-ul Robbie Williams va fi dintr-o reţea exclusivă din acest an. În Europa vor fi doar câteva show-uri. Noi vrem să dezvoltăm Untold să fie cât mai divers din punct de vedere muzical. Cu Robbie suntem în discuţii de mai bine de o lună. Robbie vinde stadioane întregi singur, oriunde în lume. A vrut să se asigure că are toate condiţiile necesare. A avut o surpriză să vadă producţia pe care o avem, care a făcut facilă negocierea. Va avea parte de unul dintre cele mai bune show-uri. Ne aşteptăm să se alăture şi fanii luni. Încă de la prima ediţie am zis că va fi un festival pentru toate gusturile muzicale. Am promis că vom aduce artişti de talie internaţională la Cluj”, a mai spus Buta.

Alături de Williams, în acest an la Untold vor mai cânta Busta Rhymes, Don Diablo, Steve Aoki, Tinie Tempah, Tove Lo, Tujamo, Nicky Romero, Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Stormzy, W&W, Jamie Jones B2B Martinez Brothers, Joseph Capriati, Paul Kalkbrenner.

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close