Medic din Cluj, condamnat pentru mită, acuzat că a pus mâna strâmb în ghips unei fetiţe de trei ani

de Mia Lungu    |    23 Feb 2021   •   11:32
Medic din Cluj, condamnat pentru mită, acuzat că a pus mâna strâmb în ghips unei fetiţe de trei ani Antena 3 Exclusiv

Un medic din Cluj este acuzat de părinţii unei fetiţe de trei ani că i-a pus mâna strâmb în ghips. Acestia sustin ca a văzut greşeala la radiografie, dar a ascuns-o de părinţi. In schimb, doctorul sustine ca a procedat corect.

Acelasi medic are o condamnare pentru luare de mită, după ce 14 părinţi le-au povestit judecătorilor cum cerea bani pentru a opera copiii bolnavi.

Incidentul a avut loc la începutul lunii ianuarie, atunci când fetița de aproape 3 ani și-a fracturat mâna stânga după ce a sărit de pe canapea. Copila a fost adusă de urgență la spitalul din Bistrița, însă pentru că unitatea medicală nu dispune de un ortoped pediatru, familia a fost trimisă la Spitalul de copii din Cluj-Napoca.

"În data de 2 ianuarie 2021, fiică-mea de 2 ani și 11 luni, s-a gândit că ar fi o idee bună să încerce un salt de pe canapea, "ca o pisică". Zis și făcut! Totul a mers bine până la aterizare. Am ridicat-o de pe jos, urlănd că o doare mânuța. Mi-a zis că nu își poate mișcă degetele, iar imediat după ce i-am ridicat bluza și am dezgolit antebrațul am constatat că mâna e fracturată", povestește mama fetiței.

Părinții susțin că în prima zi când au ajuns la spital, medicul de gardă, Ioan Dobrescu, nu a procedat corespunzător.

"În momentul în care am văzut după 3 săptămâni de ghips că oasele nu sunt aliniate, am cerut documentele medicale din spital și am observat că radiografia de la externare oasele nu erau aliniate", spune mama copilei, Paula Niculescu.

Familia se plânge că după ce i s-a făcut radiografia fetiței, doctorul s-ar fi închis în birou. Doctorul susține, însă, că i-a evitat pe părinți pentru că nu era vaccinat anti-COVID și îi era teamă să nu se infecteze.

"Iar povestea că nu am vrut să stau de vorbă, așa este. Dar pentru că în data de 2, 3 ianuarie eu nu eram vaccinat. Eu am diabet și am hipertensiune, trebuie să mă protejez cât pot, că acasă nu pot să stau. Ca să nu risc să iau COVID pentru că ei nu erau testați și nici vaccinați", a declarat acesta pentru Antena 3.

Fetița de 3 ani care nu a fost tratat corespunzător va avea nevoie de operație pentru a i se îndrepta oasele

După 45 de minute fetițaa fost adusă în salon, iar apoi au așteptat încă 5 ore să plece din spital. Înainte, i s-a făcut fetiței o radiografie, s-au întâlnit pe hol cu medicul, iar acesta le-a spus că trebuie să se întoarcă peste 3 săptamani să îi schimbe gipsul. Doctorul i-a întrebat de unde sunt și când a auzit că sunt din Piatra Neamț le-ar fi spus să meargă la spitalul local pentru shimbarea gips-ului. 

După care medicul s-a închis în birou. Rezidentul a fost cel care le-a zis că se pot întoarce după 3 săptamani tot la Cluj. 

Însă după cele 3 săptamani, părinții au decis să nu mai revină la Cluj. I-au făcut fetiței o radiografie într-un centru privat și au observat că oasele nu erau bine aliniate. 

La Târgu Mureș li s-a zis că e caz de operat și că după o săptămână ar fi trebuit să fi fost chemați la un control pentru a vedea cum evoluează starea copilului. Apoi doctorii de acolo au dat jos gipsul fetiței și i-au mai făcut încă o radiografie. Medicii le-au zis părinților să lase mâna așa pentru că intervenția chirurgicală la un copil atât de mic este mai complicată și presupune multe riscuri.

Părinții spun că acum fetiță e bine, dar are mâna vizibil strâmbă. Acum trebuie să o urmărească în decurs de 1 an și să îi mai facă radiografii, iar dacă oasele nu se vor alinia, va fi nevoie să se intervină chirurgical.

Medicul susține că nu este adevărat ceea ce declara mama fetiței și că a intervenit corect

Acesta spune că pacienta era bine, nu a trebuit operată și că la 3 săptămână trebuia să revină cu părințîi, dar aceștia nu au venit la Cluj. Acesta mai spune că nu a stat mult de vorbă cu ei pentru că are diabet și a vrut să între cât mai puțin în contact cu cei din jur. De aceea l-ar fi pus pe medicul rezident să vorbească cu ei.

El susține că se întâmplă frecvent să nu se lipească corect oasele pentru că cei mici se mișcă. Și a mai spus nu are o problemă dacă părinții îi fac plângere pentru că el oricum poate ieși oricând la pensie.

Acum părinții sunt hotărâți să facă plângere la Colegiul Medicilor. 

Medicul condamnat că a luat șpagă de la părinții copiilor bolnavi: "Niciun medic din țară asta nu a fost să nu ia măcar o dată"

Medicul nu e la prima abatere. Este cunoscut în rândul pacienţilor pentru comportamentul cel puţîn sfidător şi, mai ales, pentru şpăgile pe care le-a pretins în trecut. Mărturiile părinţilor sunt tulburătoare.

"Când am aflat despre ceea ce a pățit Andrei cu fetița lui la spitalul din Cluj am avut un deja-vu. Nu am putut să nu îmi amintesc prin ce am trecut și noi. În 2015 băiatul meu, atunci de 15 ani, a trebuit operat de urgență de apendicită. Nu mi-a venit să cred că era vorba de același medic.

Am fost șocată când mi s-a spus că trebuie să aduc bani de acasă, chiar dacă eram asigurați și ar fi trebuit să beneficiem de servicii medicale gratuite. Dar mai șocată am fost de modul în care s-a pus problema. A fost o negociere ca la piață, a povestit mama unui alt copil, tratat de medicul Dobrescu.

"Sumele mi-au fost comunicate de medicul anestezist, dar și de mamele altor copii internați care au fost sau urmau să fie operați. Ele variau în funcție de medicul chirurg care făcea operația.  [Notes:..] Am dat 700 de lei, chiar dacă alte mame au dat doar 500.

Iar dacă totul ar fi decurs normal poate că am fi uitat. Dar la două săptămâni după externare, băiatul meu a făcut febră și a trebuit să îl internăm din nou. Nu mai știu detalii medicale, dar am avut sentimentul că ceva nu s-a vindecat cum ar fi fost normal. Și nu din vina noastră.

Iar după 4 ani a trebuit reoperat. Ne-am bucurat că deja era major și nu a mai trebuit să revenim la celebrul medic pediatru și nu am mai fost nevoiți să trecem prin ce am trecut cu ani în urmă".

"După operație, medicul a venit la mine în salon și mângâindu-mă pe umăr mi-a spus: "Poți merge să-ți vezi copilul la reanimare și ți-am făcut notă de plată cu tot tacâmul: cafea, șervețele, scobitori, așa ca la restaurant. Adică trebuie să-mi dai 3.500.000 lei vechi." a povestit o altă mămică.

"Niciun medic din țară asta nu a fost să nu ia măcar o dată. Să ia bani de la pacienți, că așa a fost de pe vremea comuniștilor. Dar dacă ajungi și calci pe bec, îți arătăm noi ție că te luăm.", spune doctorul.

La Spitalul de Copii din Cluj-Napoca s-a deschis o anchetă internă

"Am luat la cunoștință acuzațiile pe care părinții le-au exprimat în media și în acest moment se adună date vis-a-vis de starea copilului în momentul internării, al externării și tot actul medical desfășurat în această perioadă, referitor la acuzațiile aduse de părinți.", a declarat pentru Antena 3, Daniela Dreghiciu, purtător de cuvânt al unității.

Instanţa nu i-a interzis însă şi dreptul de a profesa. Aşa că medicul nu poate fi dat afară.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close