Medicamentele din ţara noastră sunt printre cele mai scumpe din Europa, au arătat Oana Zamfir și Răzvan Dumitrescu, miercuri, la emisiunea „Subiectiv”.
Am ajuns să plătim în unele cazuri și cu 80 % mai mult față de alți europeni, relevă ultimul raport al Curții de Conturi.
Bolnavii români ar trebui să cumpere Nexium, medicament folosit în boala de reflux gastro-esofagian, din Grecia sau Austria. 51 de lei costă varianta de 10 mg, cu 60% mai puțin față de ce găsim în farmaciile de la noi. Sortis, pentru reducerea nivelului de grăsimi în sânge, costă 51 de lei în România, față de doar 14 lei în Slovacia.
Ministrul Sănătăţii spune că de anul viitor scad preţurile tratamentelor şi că a găsit formula ca producătorii să nu le mai retragă aşa de uşor de pe piaţă.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: Ieftinim majoritatea medicamentelor
Vestea nu e, însă, bună până la capăt. Distribuitorii de medicamente nu spun deocamdată dacă acceptă noile formule de calcul și aduc înapoi medicamente care au dispărut deja.