Antena 3 CNN Actualitate Mere din Polonia versus mere româneşti. De ce strategia guvernului polonez e câştigătoare

Mere din Polonia versus mere româneşti. De ce strategia guvernului polonez e câştigătoare

Mere din Polonia versus mere româneşti. De ce strategia guvernului polonez e câştigătoare
18 Oct 2015   •   22:51

În vreme ce România intenţionează să introducă o lege care să-i protejeze pe producătorii agricoli locali, Polonia, unul din cei mai importanţi jucători pe piaţa europeană, se bazează pe competiti­vitatea produselor. Pariul polonezilor s-a dovedit câştigător, scrie romanialibera.ro.

“Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu poate controla distribuţia produselor agro-alimentare locale. Aceasta este distribuită în funcţie de cantitatea produsă şi de contractele încheiate de producători. Modul în care aceste produse sunt distribuite depinde de caracteristicile fiecărui produs şi de metodele tradiţionale pentru realizarea producţiei.

De aceea, unele produse sunt distribuite numai în magazinele locale, în vreme ce altele ajung în reţelele marilor magazine”, a precizat, pentru „România liberă“, Witold Katner, purtătorul de cuvânt al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din Polonia. Conform datelor statistice, anul trecut Polonia a exportat carne de porc, de vită şi de pui în valoare totală de 3 miliarde de euro. Valoarea exporturilor de carne de porc a fost de 704,5 milioane de euro, în vreme ce importurile s-au ridicat la 1,25 miliarde de euro. De asemenea, a exportat produse lactate în valoare de 1,8 miliarde de euro şi a importat de 707 milioane de euro. Valoarea exporturilor de ciocolată şi alte produse ce conţin cacao s-a ridicat la 1 miliard de euro, România cumpărând de 26,2 milioane de euro, iar a importurilor de 451,3 milioane de euro. Anul trecut am cheltuit 12,4 milioane de euro pentru a aduce mere din Polonia, valoarea totală a exporturilor poloneze de mere fiind de 351 milioane de euro.

111 milioane de euro alocă UE pentru ca producătorii comunitari să găsească pieţe noi în afara UE, dar şi pentru promovarea produselor agricole în interiorul spaţiului comunitar.

×
Subiecte în articol: Polonia
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close