Antena 3 CNN Actualitate Mielul de paşte, o scumpete! Vezi aici cât costă un kilogram de carne de miel

Mielul de paşte, o scumpete! Vezi aici cât costă un kilogram de carne de miel

Mielul de paşte, o scumpete! Vezi aici cât costă un kilogram de carne de miel
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    10 Apr 2012   •   16:50

Crescătorii de animale au adus, marţi, în Piaţa Centrală din Buzău primii miei pe care îi vând cu 25 de lei kilogramul, scrie Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare, în acest an în judeţul Buzău fermierii au la dispoziţie cinci abatoare şi două centre autorizate temporar unde pot fi sacrificaţi peste 170.000 de miei şi iezi.

Directorul societăţii Pieţe, târguri şi oboare Buzău, Cornel Diaconiţă, a declarat că "cererea şi oferta vor regla piaţa spre sfârşitul săptămânii, anul trecut s-a pornit de la un preţ de 20 de lei per kilogram şi s-a ajuns în final la 16 lei, ceea ce cred că se va întâmpla şi în acest an" .

Din cauza iernii prelungite, creşterea la greutatea standard a celor mai multe exemplare a fost întârziată, ceea ce ridică preţul cărnii de miel.

×
Subiecte în articol: carne de miel fermieri
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close