Antena 3 CNN Actualitate Mircea Negulescu, reacție după excluderea din magistratură

Mircea Negulescu, reacție după excluderea din magistratură

Mircea Negulescu, reacție după excluderea din magistratură
Sursa foto: foto: Agerpres
09 Apr 2019   •   08:44

Mircea Negulescu a declarat, după decizia instanței prin care a fost exclus din magistratură, că se va adresa CEDO.

"Mă voi adresa CEDO", a declarat fostul procuror pentru stiripesurse.ro.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, luni, excluderea din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, decizia fiind definitivă.

"Casează, în parte, hotărârea atacată, în sensul că respinge acţiunile disciplinare conexe formulate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului Negulescu Mircea, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate privind respingerea excepţiilor; admiterea, în parte, a acţiunilor disciplinare conexe şi aplicarea sancţiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură”, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) (2 abateri disciplinare) şi lit. l) din Legea nr. 303/2004; respingerea acţiunilor disciplinare conexe pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) şi l) din aceeaşi lege. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2019", se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Secția pentru Procurori a CSM a decis suspendarea din magistratură a lui Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploiești. Decizia a fost contestată ulterior la ÎCCJ. Alaturi de Lucian Onea, fostul sef al structurii, Negulescu este vizat intr-un dosar penal.

Cei doi sunt acuzați că au constrâns anumiți martori să facă sesizări și tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close