Antena 3 Actualitate MISA acuză autoritățile franceze că au cedat presiunilor politice de la București

MISA acuză autoritățile franceze că au cedat presiunilor politice de la București

22 Iul 2016   •   18:37
MISA acuză autoritățile franceze că au cedat presiunilor politice de la București

Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) susţine că decizia prin care Gregorian Bivolaru a fost adus şi încarcerat în România reprezintă un răspuns al "presiunilor politice de la Bucureşti", transmite Biroul de Presă al MISA ca reacţie la aducerea în ţară a liderului mişcării.

"Biroul de Presă MISA apreciază că decizia a fost determinată de faptul că magistraţii din compunerea completului au cedat în faţa presiunilor politice de la Bucureşti, în pofida poziţiei verticale şi neutre a Suediei. Instanţa nu a ţinut cont de statutul de azilant politic al lui Gregorian Bivolaru şi a ignorat cu desăvârşire faptul că autorităţile române i-au încălcat în mod evident domnului Bivolaru drepturile sale fundamentale. Această hotărâre intră în contradicţie cu decizia Guvernului suedez de a nu-l extrăda pe profesorul de yoga către România, în anul 2005, cu drepturile acestuia care decurg din Convenţia de la Geneva şi încalcă de asemenea şi hotărârile recente europene care dovedesc indubitabil practicile deosebit de abuzive şi corupte ale instanţelor de judecată române", se precizează într-un comunicat de presă.

Reprezentaţii MISA susţin nevinovăţia lui Gregorian Bivolaru, precizând că acesta a suferit prejudicii de imagine în urma condamnării.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close