Antena 3 CNN Actualitate Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, va fi operat pe cord într-un spital din Viena

Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, va fi operat pe cord într-un spital din Viena

Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, va fi operat pe cord într-un spital din Viena
Sursa foto: Foto: Mediafax
16 Ian 2011   •   11:27

Mitropolitul Clujului va fi supus unei intervenţii chirurgicale pe cord. Bartolomeu Anania, în vârstă de 89 de ani, a fost transportat la Viena, pentru că în ţară nu există aparatura medicală necesară. Deocamdată mitropolitul primeşte tratament pentru pneumonie.

Potrivit unor surse, Bartolomeu Anania urmează să fie supus unei proceduri medicale în urma căreia medicii cardiaci urmează să îi implanteze o valvă în zona inimii pentru a asigura o bună funcţionalitate a acesteia.

Mitropolitul Clujului va împlini, in 18 martie, 90 de ani.

Doi medici cardiologi de la spitalul din Viena au preluat cazul  lui Bartolomeu Anania. Aceştia îi vor implanta o valvă în zona inimii.

Medicii au decis ca Mitropolitul Clujului să fie transportat la Viena din cauză că în ţara noastră nu există aparatura necesară pentru operaţie.

Înalt Prea Sfinţitul este internat în acelaşi spital în care este tratată şi Teo Trandafir. O singură zi de spitalizare în această instituţie costă o mie de euro. Costurile spitalizării vor fi suportate de mitropolia Clujului.

 


×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close