Antena 3 CNN Actualitate Moment istoric. Carol al II-lea reînhumat lângă Regele Mihai, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş

Moment istoric. Carol al II-lea reînhumat lângă Regele Mihai, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş

Moment istoric. Carol al II-lea reînhumat lângă Regele Mihai,  în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş
09 Mar 2019   •   14:08

UPDATE: Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost înhumate sâmbătă, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. 

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a fost reprezentată la ceremonia funerară, de Alteţa Sa Regală Principele Radu. 

La ceremonie au fost prezente principesele Sofia şi Maria. Printre cei care au mai fost prezenţi s-au numărat principele Nicolae şi soţia sa Alina Binder, secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi, academicianul Răzvan Theodorescu, Toni Greblă, secretar general al Guvernului, Paul Lambrino şi soţia sa Lia. 

Ceremonia funerară a început cu un serviciu religios oficiat în Vechea Catedrală de un sobor de preoţi conduşi de Calinic, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, IPS Nifon, mitropolitul Târgoviştei, şi Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului. 

La ieşirea din Vechea Catedrală spre Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost purtate pe umeri de militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul". 

În aceiaşi necoprolă sunt înmormântaţi regina Ana şi regele Mihai I al României

UPDATE: La ceremonie a ajuns şi cuplul Nicolae şi Alina a României, care a asistat alături de Principesa Margareta şi ASR Radu, precum şi de Paul Lambrino şi soţia acestuia, la slujba religioasă. În jurul orei 13.30, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale lui Carol al II-lea a fost scos din biserică.

UPDATE: Ceremonia religioasă și militară a reînhumării lui Carol al II-lea de la în noua Catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş a început. Sute de persoane sunt prezente.

UPDATE:  Paul Lambrino, nepotul regelui Carol al II-lea, a încercat să blocheze reînhumarea bunucului său, supoărat că nu a fost consultat și el.

Acesta a făcut și o cerere la Patriarhie pentru anularea avizului de reînhumare.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea va fi înhumat sâmbătă, la ora 12,00, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. 

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, MS Margareta , va fi reprezentată la ceremonia funerară de principele Radu. 

De asemenea, vor lua parte principesa Sofia şi principesa Maria. 

Ceremonia funerară va începe cu un serviciu religios oficiat în Vechea Catedrală şi se va încheia cu ceremonia înhumării în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. Îşi vor da concursul militarii Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul", precum şi cei ai Batalionului Vânători de Munte 33 "Posada" din Curtea de Argeş. 

Publicul şi reprezentanţii presei vor avea acces în faţa Vechii Catedrale şi în faţa Noii Catedrale. Televiziunea Română va transmite în direct ceremonia funerară a Regelui Carol al II-lea şi va pune la dispoziţie semnalul tv instituţiilor de presă interesate, precizează sursa citată. 

În anul 2003, după o jumătate de secol de la trecerea la cele veşnice a Regelui Carol al II-lea, în Portugalia, rămăşiţele sale pământeşti au revenit în România, fiind depuse într-o capelă a Mânăstirii Curtea de Argeş, aminteşte Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei. 

 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close