Antena 3 CNN Actualitate Motivare: Incendiul de la Maternitatea Giuleşti, produs de la încălcarea unor reguli esenţiale de siguranţă

Motivare: Incendiul de la Maternitatea Giuleşti, produs de la încălcarea unor reguli esenţiale de siguranţă

Motivare: Incendiul de la Maternitatea Giuleşti, produs de la încălcarea unor reguli esenţiale de siguranţă
Foto: Intact Images
de M.Z.    |    26 Mar 2014   •   22:26
Incendiul de la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia şase nou-născuţi au murit şi alţi cinci au fost răniţi, a fost determinat de încălcarea unor reguli esenţiale pentru funcţionarea în siguranţă a unităţii, arată Judecătoria sectorului 6, în motivarea deciziei de condamnare din dosar.
 
"Incendiul a fost determinat de încălcarea unor reguli esenţiale pentru funcţionarea în siguranţă a unităţii, verificarea cu regularitate a instalaţiei electrice fiind necesară pentru înlăturarea riscurilor de scurtcircuitare şi incendiu, iar obligaţia de supraveghere în permanenţă a pacienţilor fiind primordială în activitatea de terapie intensivă", se arată în motivarea instanţei, potrivit Mediafax.
 
Judecătoria Sectorului 6 mai subliniază, în motivare, că "decesele şi vătămările corporale s-au produs chiar într-o unitate sanitară, instituţie ce este înfiinţată tocmai pentru a salva de la deces, prin acordarea tratamentelor medicale şi supravegherea pacienţilor".
 
"În ceea ce priveşte sursa de iniţiere a incendiului, s-a stabilit că aceasta a fost supraîncălzirea elementelor de contact ale ştecherului cablului de alimentare cu energie electrică a aparatului de aer condiţionat", se mai precizează în documentul citat.
 
Instanţa mai arată că supraîncălzirea elementelor de contact ale ştecherului a fost determinată de mai mulţi factori, între care utilizarea aceleiaşi prize pentru alimentarea aparatului de aer condiţionat AC 1 şi a hotei cu flux laminar, utilizarea repetată a prizei de către consumatori electrici diferiţi sau oxidarea superficială a ploturilor de metal ale ştecherului datorită prezenţei oxigenului în atmosfera încăperii.
 
Pe 9 iulie 2013, asistenta Florentina Cîrstea a fost condamnată de Judecătoria sectorului 6 la doi ani şi două luni de închisoare cu executare, fostul manager Bogdan Marinescu a primit o amendă penală de 6.500 de lei, iar Maternitatea Giuleşti, o amendă penală de 400.000 de lei.
 
Potrivit deciziei instanţei, Florentina Cîrstea a fost condamnată la doi ani şi două luni de închisoare pentru ucidere din culpă şi la cinci pedepse de câte zece luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă din culpă, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani şi două luni.
 
Decizia Judecătoriei Sectorului 6 nu este definitivă.
 
Incendiul a izbucnit în 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" - Maternitatea Giuleşti.
 
Atunci au fost duşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit în incendiu, iar două perechi de gemeni - doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă - şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul "Grigore Alexandrescu".

Citiţi şi Motivarea în cazul "incendiul de la Giuleşti": Asistenta era plecată după şerveţele, ca să meargă la WC. Personalul spitalului nu a avut "activităţi concrete de combatere a incendiului"


 

×
Subiecte în articol: giulesti incendiu
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close