Antena 3 CNN Actualitate Clanurile repatriate au readus teroarea. După bătăi cu săbii, jafuri și tâlhării

Clanurile repatriate au readus teroarea. După bătăi cu săbii, jafuri și tâlhării

Orașul Murgeni din Vaslui este zonă specială de siguranță publică din cauza violențelor între clanurile interlope.

Clanurile repatriate au readus teroarea. După bătăi cu săbii, jafuri și tâlhării
Sursa foto: Antena 3
de S.T.    |    10 Iun 2020   •   21:18

Polițiști și jandarmi au fost trimiși în Murgeni pentru a fi evitate noi scandaluri, după ce la sfârșitul săptămânii trecute 200 de persoane s-au bătut pe străzile din oraș.

Zeci de persoane de etnie romă s-au luat la bătaie în seara zilei de 4 iunie, într-o reglare de conturi.

S-au tras atunci focuri de armă, s-au lovit cu bâte, iar un bărbat a fost călcat cu mașina în mod intenționat.

În prezent s-au suplimentat forţele de ordine care efectuează patrulări în zonă, având în vedere că exista riscul ca violenţele să escaladeze.

În zonă sunt mobilizaţi poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi poliţişti locali.

Polițiștii au deschis un dosar penal în care cercetează infracțiunea de tentativă la omor, uz de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Sunt localnici care au părăsit orașul de frica familiilor de romi

Unii dintre cei care au rămas au primit chiar amenințări cu moartea.

„Ne șicanează, aruncă pietre, ne fură, tot ce poate fi rău. Ne dă foc la gard, au intrat în curte, în lipsa noastră intră în case”, spune o femeie amenințată cu moartea.

Intenția lor este de a ne constrânge, de a ne determină să ne părăsim casă, a mai spus femeia.

Poliția pare depășită de situație. Anul trecut 100 de locuitori în frunte cu un preot au făcut o petiție către toate instituțiile statului iar plângerile lor au ajuns până la guvern.

Romii le-au distrus casele, au furat mașinile și i-au atacat în plină stradă.

Bătrânii din Murgeni sunt pândiți când primesc pensia și sunt lăsați fără bani. Două femei în vârstă au fost tâlhărite ziua în amiaza-mare. Li s-a smuls din mâini gențile și telefoanele mobile, spune preotul.

„Am făcut demersuri către autorități să fim păziți, să ni se asigure liniștea și pacea în comunitatea noastră.

Am ajuns până acolo încât creștinilor le este frică să iasă din case, le este teamă să vină până la biserică”, a mai spus preotul.

„Noi la geamuri avem placaj sau gratii, sunt unul dintre cei care are placaj și la geamuri. Eu nu am lumină în casă, trebuie să stau cu becul aprins. Numai liniște nu am. Am făcut petiții peste petiții, am culminat cu petiții către președinte, premier, ministrul de Justiție, prefect”, a declarat Maria Ciocârlan, semnatară a petiției.

De fiecare dată, autoritățile le-au spus că de rezolvarea problemelor se ocupă poliția din Vaslui.

Problemele însă sunt prea multe și prea vechi în Murgeni.

Teroarea s-ar putea reinstala în orice moment. 

Clanurile care au speriat Europa s-au reunit în orașul Murgeni. În ultimele două luni au ajuns deja 300 de membri din străinătate.

Clanurile repatriate au readus teroarea

×
Subiecte în articol: clanuri Murgeni
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close