Antena 3 CNN Actualitate Noi sensuri unice în cartierul Bucureștii Noi

Noi sensuri unice în cartierul Bucureștii Noi

Noi sensuri unice în cartierul Bucureștii Noi
01 Apr 2015   •   07:35

Primăria sectorului 1 va introduce începând de miercuri noi sensuri unice pe două artere din cartierul Bucureștii Noi, anunţă Agerpres.
 
Astfel, de miercuri, în baza avizului Comisiei Tehnice de Circulație din Primăria Capitalei, se va circula într-un singur sens pe străzile Berveni și Aurel Băieșu, după cum urmează: pe strada Berveni — se va circula în sens unic dinspre bulevardul Bucureștii Noi spre strada Fabrica de Cărămidă, pe strada Aurel Băieșu — se va circula în sens unic dinspre strada Stănilești spre bulevardul Bucureștii Noi.

Programul de introducere a sensurilor unice pe străzile secundare din Sectorul 1 a fost demarat la sfârșitul anului 2007. Până în acest moment, Primăria sectorului 1 a introdus sensuri unice pe o treime din străzile secundare din zonele Nicolae Titulescu, Calea Griviței, bulevardul Ion Mihalache, Buzești, Aviației, bulevardul Expoziției, Cartierul Băneasa, Dorobanți, Floreasca și Romană.

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close