Avocatul Toni Neacșu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii a confirmat, joi, la Antena 3, că Laura Codruța Kovesi nu a ajuns în funcția de procuror-șef al DNA la inițiativa Monei Pivniceru și că aceste numiri au venit în plic.
Citește și: Un fost membru CSM confirmă plicul cu numiri: SRI s-a implicat brutal în justiție
Toni Neacșu a subliniat că s-au făcut presiuni din zona serviciilor de informații astfel încât CSM să dea un aviz pozitiv. Mai mult decât atât, în fața instituției a fost parcată o mașină a SRI cu o antenă uriașă care să bruieze comunicațiile magistraților.
Aceste date au făcut obiectul unei plângeri transmise Parlamentului de Toni Neacșu, care însă nu au ajuns niciodată la Comisia SRI.
"Au existat operațiuni de monitorizare a CSM, respectiv de blocare a comunicațiilor electronice ale instituției. Au fost de asemenea și mici operațiuni de monitorizare a unor persoane, dar nu am insistat pe ele, ci strict pe faptul că un număr de zile, o mașină cu o antenă foarte mare a stat în fața Consiliului Superior al Magistraturii, deci la vedere, astfel încât să instituie o anumită stare în cadrul consiliului", a spus Neacșu, în emisiunea "Esențial", de la Antena 3.