Antena 3 CNN Actualitate Oficial din cadrul Consulatului Iordaniei, cercetat pentru contrabandă cu ţigări. Consulul a încercat să fugă din România

Oficial din cadrul Consulatului Iordaniei, cercetat pentru contrabandă cu ţigări. Consulul a încercat să fugă din România

Oficial din cadrul Consulatului Iordaniei, cercetat pentru contrabandă cu ţigări. Consulul a încercat să fugă din România
Sursa foto: Foto: www.ctvnews.ca
18 Mar 2013   •   10:09
Consulul onorific la Consulatul Onorific al Iordaniei la Braşov, Dahabreh Raed, este suspectat că a sprijinit o grupare de contrabandă cu ţigări condusă de un cetăţean moldovean, care a pus în funcţiune două fabrici clandestine de ţigări, în Braşov şi la Mizil. Prejudiciile se ridică la 825.000 lei.

Grupul infracţional a fost constituit din cetăţeni români, moldoveni şi iordanieni. Aceştia sunt suspectaţi de evaziune fiscală şi contrabandă cu produse accizabile cu tutun.

"În fapt, se reţine că inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor beneficii materiale substanţiale prin punerea în funcţiune, pe raza judetului Braşov şi în localitatea Mizil, judeţul Prahova, a doua fabrici clandestine de producţie ţigarete contrafăcute şi prin producerea şi comercializarea de ţigarete contrafăcute, cu eludarea plăţii taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat", arată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), citată de Mediafax.

Gruparea era condusă de Veaceslav Hariton, cetăţean moldovean, care a organizat aducerea în România a unor utilaje specifice pentru fabricarea şi ambalarea ţigaretelor, a materiilor prime necesare, respectiv tutun vrac şi foiţe de ţigarete, a forţei de muncă, în special cetăţeni moldoveni cu o condiţie materială modestă şi a înfiinţat în diverse locuri linii ilegale de producţie a ţigaretelor contrafăcute.

Activitatea ilegală a grupului infracţional organizat a fost sprijinită de Dahabreh Raed, în vârstă de 51 ani, consul onorific în cadrul Consulatului Onorific al Regatului Haşemit al Iordaniei la Braşov.

În 16 martie, Dahabreh Raed a încercat să părăsească teritoriul României, prin Punctul de Trecere a Frontierei Otopeni, spre Amman - Iordania, "pentru a se sustrage urmăririi penale".

Ţigările contrafacute erau comercializate pe întreg teritoriul României. Prejudiciul produs de gruparea infracţională a fost estimat la 825.000 de lei.






×
Subiecte în articol: DIICOT
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close