Antena 3 CNN Actualitate Ora Pământului 2019. Luminile la Palatul Victoria se sting

Ora Pământului 2019. Luminile la Palatul Victoria se sting

Ora Pământului 2019. Luminile la Palatul Victoria se sting
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
30 Mar 2019   •   13:02

Luminile vor fi stinse, sâmbătă, la Palatul Victoria, între orele 20.30 şi 21.30, Guvernul alăturându-se, astfel, şi anul acesta, instituţiilor şi organizaţiilor care celebrează Ora Pământului. 

Potrivit unui comunicat al Executivului, marcarea Orei Pământului face parte din campania de conştientizare a efectelor pe care utilizarea energiei electrice o are asupra mediului şi, totodată, de responsabilizare a tuturor pentru respectarea angajamentelor împotriva încălzirii climei. 

Evenimentul internaţional Ora Pământului se celebrează în ultima sâmbătă a lunii martie, începând cu anul 2007. 

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close