Antena 3 CNN Actualitate Orban, avertisment dur pentru PSD pe tema alocațiilor

Orban, avertisment dur pentru PSD pe tema alocațiilor

Premierul Ludovic Orban a avertizat, sâmbătă, PSD că Partidul Național Liberal va apela la Curtea Constituțională a României dacă social-democrații vor respinge ordonanța privind dublarea alocațiilor în cinci etape, în următorii doi ani.

Orban, avertisment dur pentru PSD pe tema alocațiilor
Sursa foto: hepta
de Gabriel Dano    |    01 Aug 2020   •   16:45

"Odată ce a fost adoptată ordonanța de urgență, începând cu luna august, se majorează alocațiile cu 20%. Noi am decis dublarea alocațiilor, dar nu dintr-o dată, ci în câțiva pași. Următoarele creșteri vor fi la 1 ianuarie 2021, la 1 iulie 2021, la 1 ianuarie 2022 și la 1 iulie 2022.

La data de 1 iulie 2022 alocațiile vor fi dublate (...) Dacă pesediștii o vor ține în continuare pe această monedă cu dublarea alocațiilor, sigur că o vom ataca la Curtea Constituțională pe un motiv foarte simplu și anume că nu poți să generezi cheltuieli pentru care nu există resurse financiare. (...) Ce pot să garantez este că pensiile vor crește și că vor crește cu minimum 10%", a spus Ludovic Orban.

Florin Cîțu: Pensionarii vor primi cea mai mare sumă pe care au primit-o vreodată!

Florin Cîțu a afirmat, sâmbătă, că obiectivul Guvernului este ca pensionarii să primească în plus lunar, prin creșterea punctului de pensie, "cea mai mare sumă pe care au primit-o vreodată".

"Deși trecem prin cea mai mare criză economică vom crește și pensiile. În acest an, obiectivul nostru este ca pensionarii să primească în plus lunar, prin creșterea punctului de pensie, cea mai mare sumă pe care au primit-o vreodată", a scris Florin Cîțu, pe Facebook.

Creșterea pensiilor, confirmată și de consilierul lui Orban

Virgil Guran, consilierul premierului Ludovic Orban, a făcut anunțul mult așteptat, vineri după-amiază, la Antena 3. Virgil Guran a dezvăluit că pensiile vor crește cu aproximativ 14%, din punctul său de vedere.

"Pentru că situaţia economică este aşa cum o ştiţi, este cert un lucru. Vor creşte alocaţiile cu 20% şi pensiile cu minimum 10%. Părerea mea este că în jur de 14% va fi creşterea. Şi vom eşalona celelalte creşteri în viitor, ca să ajungem la ce a stabilit legea. Cert este că vor creşte, indiferent de situaţia în care ne aflăm", a mai explicat acesta.

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close