Antena 3 CNN Actualitate Patroana unui local din Cluj, condamnată la închisoare pentru trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism

Patroana unui local din Cluj, condamnată la închisoare pentru trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism

Patroana unui local din Cluj, condamnată la închisoare pentru trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism
Sursa foto: Foto: scallywagandvagabond.com
de S.T.    |    12 Apr 2012   •   16:36
Tribunalul Cluj a condamnat, joi, patroana unui local din Cluj-Napoca judecată pentru că ar fi obligat mai multe tinere să se prostitueze.

Natalia Horja, fostă Strechi, patroana clubului din Cluj-Napoca,  a fost judecată pentru trafic de minori, proxenetism şi trafic de persoane, dosar în care apăreau numele deputaţilor Petru Călian şi Adrian Gurzău şi ale unor oameni de afaceri şi patroni de cluburi, scrie Mediafax.

Deputaţii implicaţi în dosar au negat, la vremea apariţiei în presă a datelor incriminatorii, că ar fi implicaţi în acest caz.

Deputatul PDL Petru Călian spunea că este martor în acest dosar şi că totul se bazează doar pe declaraţii, apreciind că mulţi vor să îi facă rău.

Adrian Gurzău afirma, la rândul său, că îşi rezervă dreptul de a se îndrepta în instanţă împotriva persoanei care făcuse declaraţiile referitoare la el în acest caz.

Consilierul judeţean din Cluj Mihai Szeplecan (PNL) afirma că este simplu martor în dosar şi că tot scandalul era o încercare a "colegilor din PDL" de a-i face rău deputatului Petru Călian.
 
Femeia va avea de executat trei ani şi opt luni de închisoare cu executare. Decizia Tribunalului Cluj nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

×
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close