Antena 3 CNN Actualitate PENSII SPECIALE. Ministrul Apărarii, mesaj ferm: Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni și cei care nu au fost

PENSII SPECIALE. Ministrul Apărarii, mesaj ferm: Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni și cei care nu au fost

PENSII SPECIALE. Nicolae Ciucă explică faptul că militarii nu au pensie specială, ci pensie de serviciu, iar Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni și cei care nu, deoarece participarea la teatre de operații este posibilă cu sprijinul colegilor din țară.

PENSII SPECIALE. Ministrul Apărarii, mesaj ferm: Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni și cei care nu au fost
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.V    |    09 Feb 2020   •   12:59

PENSII SPECIALE. „Despre pensii... o chestiune pe care o putem înţelege şi într-o altă notă decât cea a pensiilor militare. Pentru că atunci când vorbeşti de o separare la nivelul instituţiei militare, eu cred că obiectivul nu este acela de a analiza într-un mod onest şi echitabil situaţia pensiilor ci, mai degrabă, de a induce o stare de frământare şi nelinişte într-o instituţie de bază, fundamentală, a statului român, care se bucură de încrederea şi suportul populaţiei într-un procent covârşitor de mare", a scris pe pagina sa de Facebook Nicolae Ciucă.

Militari nu sunt numai în armată - militari sunt şi în celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

×
Subiecte în articol: PENSII SPECIALE.
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close