Antena 3 CNN Actualitate Pericolele care îi pândesc pe cei mici la mare

Pericolele care îi pândesc pe cei mici la mare

Pericolele care îi pândesc pe cei mici la mare
25 Iun 2007   •   10:03

Cu micuţul la mare: neplăceri şi pericole la tot pasul. Fascinaţia mării şi atmosfera de vacanţa îi pot face uneori pe părinţi să nu fie la fel de atenţi ca de obicei la copii lor. Redactorii revistei ?Felicia? au vorbit cu specialiştii şi au întocmit un clasament al pericolelor care-i pândesc pe copii, în vacanţă la mare. Apa rece, este unul dintre principalele pericole. Pentru un copil este periculoasă şi atunci când are peste 25°C. Specialiştii le cer părinţilor cu copii până-n 12 ani să-i lase să intre-n mare numai de 3-4 ori în 90 minute de plajă.

Alt pericol: înecul. Redactorii revistei ?Felicia? spun că cei mai mai expuşi acestui risc sunt copiii care ştiu să înoate. Lăsaţi nesupravegheaţi, ei pot înota departe. Aici intrevine pericolul. Se pot speria şi intra în panică aceasta fiind cauza a peste 60% dintre înecuri. Un alt pericol: să înghită apă de mare sau nisip. Dacă în cazul apei, pot apărea probleme digestive care se pot rezolva cu lapte cald şi ceaiuri, în cazul nispului lucrurile se pot complica.

În ceea ce priveşte expunerea la soare, specialiştii susţin că un copil nu trebuie să stea mai mult de 90 minute dimineaţa şi 90 minute după ora 16:30. Pentru a evita aceste pericole specialiştii au câteva sfaturi:

1. Dacă micuţul are sub 5 ani, alegeţi un loc de plajă mai departe de ţărm, cu umbrelă.
2. Înainte de a intra în apă, asiguraţi-vă că nu este supraîncălzit sau ameţit din cauza soarelui.
3. Nu-l lăsaţi să stea în apă mai mult de 5 minute chiar dacă apa este caldă.
4. Nu-i daţi îngheţată sau băuturi foarte reci.

Observator

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close