Aproximativ un milion şi jumătate de hectare de culturi însămânţate cu grâu, secară, orz, orzoaică şi rapiţă pentru ulei au fost distruse de secetă. Executivul a declarat zone calamitate în 34 de judeţe şi a alocat peste 500 de milioane de lei pentru despăgubirea fermierilor ale căror culturi au fost afectate. Despăgubirile sunt cuprinse între 600 lei şi 750 lei pentru un hectar în cazul culturilor asigurate şi se acordă numai dacă au fost înregistrate pagube mai mari de 30% din producţie.
Până în prezent, ministerul a plătit producătorilor agricoli despăgubiri în valoare de peste 300 de milioane lei pentru aproximativ 600.000 de hectare de culturi agricole afectate de secetă. Termenul pentru plata despăgubirilor se va prelungi, pentru că unii beneficiari au întârziat cu depunerea unor documente sau au avut dosarele incomplete.
Unii fermieri preferă despăgubirile acordate de societăţile de asigurare pentru culturile afectate de grindină, dar în acest caz nu mai primesc bani şi de la minister. Pentru ca producătorii agricoli să beneficieze, în 2008, de despăgubiri şi subvenţii, trebuie, până la 15 decembrie 2007, să-şi asigure culturile, iar până la 15 ianuarie 2008, să prezinte poliţele de asigurare autorităţilor agricole.
Antena 3
Ştiri video recomandate