Adjunctul şefului Poliției din Topoloveni a fost trimis în judecată după ce, împreună cu un ofițer de la Brigada de Operațiuni Speciale Pitești, ar fi cerut 100.000 de euro de la o persoană cercetată penal. În schimbul banilor, i-ar fi promis că vor interveni la un magistrat pentru o soluție favorabilă în dosarul său penal, au anunțat procurorii DNA.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Pitești l-au trimis în judecată pe Bogdan Robert Pascu, adjunct al Șefului Poliției orașului Topoloveni, județul Argeș, pentru trafic de influență. La data faptei, el era ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Argeș şi ar fi soţul judecătoarei Livia Pascu din cadrul Judecătoriei Piteşti, scrie G4Media.
"În perioada ianuarie – mai 2022, inculpatul Robert Bogdan Pascu, în baza unei înțelegeri cu inculpatul Iancu Costinel, ofițer de poliție la Brigada de Operațiuni Speciale Pitești, i-ar fi solicitat unei persoane suma de 100.000 de euro, pentru ca, în schimb, să-și exercite pretinsa influență asupra unui magistrat, astfel încât, persoana respectivă să obțină o soluție favorabilă într-un dosar penal în care primul ofițer efectua acte de cercetare penală", au precizat anchetatorii într-un comunicat de presă.
Robert Bogdan Pascu ar fi primit suma de bani pretinsă în mai multe tranșe. Conform sursei citate, ulterior, banii au fost împărţiţi între cei doi ofițeri de poliție, în mod egal.
Pascu și Iancu Costinel ar fi pretins și primit și suma de 40.000 lei, dar și două telefoane Iphone 13 pentru presupusa influență, au mai menţionat procurorii DNA.
În cauză, s-au dispus măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de către Robert Bogdan Pascu, până la concurența sumei de 50.000 de euro și 24.000 de lei.
De asemenea, procurorii anticorupție au propus și confiscarea specială a sumei de 50.000 de euro de la Robert Bogdan Pascu, sumă dobândită de acesta prin săvârșirea infracțiunii de trafic de influență şi au propus confiscarea specială a sumei de 20.000 de lei, dar și a sumei de 4.000 de lei (reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Iphone 13).
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.