Antena 3 CNN Actualitate Polițiștii suceveni au găurit roțile unei mașini pentru a opri o contrabandă cu țigări. Șoferul transporta peste 15 mii de pachete

Polițiștii suceveni au găurit roțile unei mașini pentru a opri o contrabandă cu țigări. Șoferul transporta peste 15 mii de pachete

Polițiștii suceveni de frontieră au confiscat peste 15 mii de pachete de țigări dintr-o mașină, după ce i-au găurit roțile pentru a-l opri pe șoferul care a gonit pe străzi.

Polițiștii suceveni au găurit roțile unei mașini pentru a opri o contrabandă cu țigări. Șoferul transporta peste 15 mii de pachete
Sursa foto: Poliția de Frontieră
de Adelina Miron    |    11 Iun 2021   •   15:25

Bărbatul, care conducea o mașină Porsche Cayenne și care era suspectat că transportă țigări de contrabandă, a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a început să meargă cu viteză.

Pentru a-l opri, echipajele de poliție au fost nevoite să îi găurească roțile. Cu toate acestea, bărbatul a continuat să fugă de autorități, pe jos, după ce a virat în curtea unei case.

Polițiștii au descoperit în mașina bărbatului 15.404 de pachete de țigări, în valoare de aproximativ 181.000 lei, a transmis Poliția de Frontieră printr-un comunicat de presă.

”Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfăşurate în zona de competenţă, cantitatea de 24.430 pachete cu țigări, în valoare de 286.100 lei.

În unul dintre cazuri, polițiștii de frontieră au fost nevoiţi să folosească dispozitivul anti-pneu pentru a opri un autoturism marca Porsche Cayenne, care era plin cu ţigări de contrabanda.

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava împreună cu cei de la Sectorul PF Brodina au declanșat, ieri, 10.06.2021, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 05.10, colegii noștri au identificat în trafic, pe raza localității Laura, județul Suceava, un autoturism marca Porsche Cayenne, despre care se dețineau date că transportă țigări din contrabandă.

Polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a mijlocului de transport, însă șoferul nu a oprit, continuându-și deplasarea în mare viteză, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia. Totodată, un alt echipaj, aflat pe traseul de deplasare al autoturismului urmărit, a folosit dispozitivul anti-pneu pentru oprirea maşinii. Deşi a intrat în plin în dispozitivul aplicat de poliţiştii de frontieră, şoferul a reuşit să vireze în curtea unui imobil, a abandonat mașina și a fugit printre locuinţele din apropiere.

S-au luat măsuri specifice de monitorizare a zonei, iar în interiorul autovehiculului au fost observate mai multe colete cu țigări.

Mașina împreună cu coletele cu țigări au fost transportate la sediul instituției, unde în urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 15.440 pachete țigări, în valoare de aproximativ 181.000 lei.”, se arată în comunicat.

 

×
Subiecte în articol: contrabanda tigari politisti
Parteneri
51% dintre românii care voiau să lucreze în armată au fost respinş
x close