Antena 3 Actualitate Ponta: FMI ne va sprijini să continuăm proiectul de asanare şi însănătoşire a Oltchim

Ponta: FMI ne va sprijini să continuăm proiectul de asanare şi însănătoşire a Oltchim

de S.T.    |    24 Sep 2012   •   16:12
Ponta: FMI ne va sprijini să continuăm proiectul de asanare şi însănătoşire a Oltchim Foto: Agerpres

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, întrebat dacă a discutat cu FMI o derogare pentru reluarea privatizării Oltchim peste şase luni, că Fondul Monetar Internaţional a transmis că a fost foarte important de dat semnalul de voinţă politică pentru a face privatizarea, scrie Mediafax.

"Cei de la FMI ne-au spus foarte clar că  era important de dat semnalul de voinţă politică pentru că, până acum, în ultimii ani au fost minţiţi de fiecare dată  . Problema Oltchimului nu a a părut în vara asta. Problema Oltchimului care este în pierdere şi primeşte mereu bani de la stat este din 2007, prima dată, dar în 2009 s-a accentuat", a spus Ponta.

Ponta a menţionat că Guvernul său a dat dovadă de voinţă politică, precizând că Fondul Monetar Internaţional va sprijini Executivul să continue privatizarea Oltchim.

"De fiecare dată (FMI- n.r.) a fost minţit de către Guvern. Niciodată guvernele PDL nu au mers mai departe cu pasul spre privatizare şi cu înlocuirea conducerii faimoase a domnului Roibu. De data asta noi am dat dovadă de voinţă politică şi atunci cei de la FMI ne vor sprijini să continuăm şi să ducem până la bun sfârşit acest proiect de asanare şi de însănătoşire a Oltchimului", a declarat Ponta.

Ponta a declarat, luni, la PSD, că privatizarea Oltchim va fi reluată anul viitor, el spunând că, după ce se va constata că aşa-zisul câştigător nu a avut nici bani, nici intenţia de a deveni acţionar majoritar, statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat.

Contractul dintre OPSPI şi Dan Diaconescu privind privatizarea Oltchim nu a fost semnat luni, Diaconescu acuzând că din acord lipsesc clauze, prevederi şi anexe şi că documentul avansat de OPSPI este diferit faţă de forma contractului anunţată o dată cu caietul de sarcini.

"Nu am putut semna acest contract, întrucât lipsesc clauze, prevederi şi anexe, iar tot contractul este diferit faţă de cel pe care l-am agreat când am participat la privatizarea Oltchim", a declarat luni Dan Diaconescu, la ieşirea din Ministerul Economiei, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii OPSPI în vederea încheierii contactului de privatizare a Oltchim.

Citeşte şi: Videanu îl atacă pe Ponta: PDL cere demisia Guvernului

Ponta: „Hoţul hoţilor”, Adriean Videanu, are înţelegere cu Dan Diaconescu pentru a acoperi fraudele PDL la Oltchim. Vezi reacţia lui Videanu

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close