Antena 3 CNN Politică Videanu îl atacă pe Ponta: PDL cere demisia Guvernului

Videanu îl atacă pe Ponta: PDL cere demisia Guvernului

Videanu îl atacă pe Ponta: PDL cere demisia Guvernului
Sursa foto: Foto: Agerpres
24 Sep 2012   •   14:04
Comentând acuzaţiile care i-au fost aduse, Adriean Videanu a declarat că PDL cere demisia Guvernului. Preşedinte interimar al Organizaţiei PDL Bucureşti l-a atacat la rândul lui pe premierul Ponta spunând că acesta este "mitoman naţional". Videanu a respins acuzaţiile privind existenţa unei înţelegeri între el şi Dan Diaconescu privind Oltchim.

"Legat de Dan Diaconescu, singura dată când am vorbit cu Dan Diaconescu la telefon a fost când m-a acuzat public că aş fi putut să-l influenţez pe domnul preşedinte Traian Băsescu să-l bage la puşcărie. A fost singura dată în viaţa mea când am vorbit cu domnul Dan Diaconescu", a precizat Videanu, citat de Mediafax.

Întrebat de jurnalişti, Videanu a precizat că a vorbit cu Constantin Roibu în urmă cu câteva zile, când a avut o întâlnire de 5-7 minute cu acesta.
   
"Cu domnul Roibu am vorbit acum câteva zile, când am avut o întâlnire de 5-7 minute legat de memorandumul pe care eu l-am iniţial în guvern şi nu mai ştiam exact care erau detaliile sumei aprobate prin acel memorandum de a sprijini Oltchim", a precizat Adriean Videanu. El a arătat că la iniţiativa lui a avut această discuţie cu Roibu.

"N-am avut niciodată niciun fel de relaţie nici cu Oltchim, nici cu domnul Roibu", a mai spus Videanu într-o conferinţă de presă.







×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close