Premierul Viorica Dăncilă a vrut și recent să mai adopte un copil

de D.G.    |    23 Ian 2019   •   00:21
Premierul Viorica Dăncilă a vrut și recent să mai adopte un copil foto: captura Antena 3 Exclusiv

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marți, la Sinteza zilei, că are în vedere o măsură prin care adopțiile să se facă mai ușor.

Citește și: Sinteza zilei. Cum a aflat Dăncilă despre existența copilului. Momentele răvășitoare de la maternitate: "Am simțit atunci că nu pot să abandonez acel suflețel"

"Vă dați seama că sunt adepta unei astfel de măsuri și am vorbit cu Olguța Vasilescu atunci când era ministrul Muncii despre legea adopțiilor, despre această birocrație foarte mare. Am vorbit despre șansa pe care ar trebui să le-o dăm acestor copii și despre faptul că nu numai că trebuie să avem centre pentru copii, trebuie ca aceștia să trăiască în familii.

Oamenii să îndrăznească să adopte un copil. Le schimbă viața profund și o spune un om care a trecut prin acest lucru", a spus Viorica Dăncilă.

Premierul a mărturisit că și atunci când era europarlamentar a vrut să mai adopte un copil.

"Eram europarlamentar și nu știu ce s-a întâmplat într-o țară - nu mai rețin - și atunci vorbeam cu cei de acolo că dacă au rămas copii fără părinți eram dispusă și atunci să mai iau un copil să am grijă de el și să pot să-i schimb destinul", a afirmat Viorica Dăncilă.

Citește și: Sinteza zilei. Viorica Dăncilă, mărturisire cutremurătoare. Ce i-a spus mama naturală a fiului ei când a întâlnit-o prima dată

Parteneri
x close