Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Consiliului Concurenţei, reacție la ancheta parlamentară. ”Este foarte ok”

Preşedintele Consiliului Concurenţei, reacție la ancheta parlamentară. ”Este foarte ok”

Preşedintele Consiliului Concurenţei, reacție la ancheta parlamentară. ”Este foarte ok”
09 Apr 2019   •   13:07

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, marţi, referitor la ancheta comisiei parlamentare ce vizează activitatea instituţiei, că "este foarte ok ca Parlamentul să pună întrebări", dar "un paralelism faţă de instanţe, asta nu ar fi în regulă". 

Prezent la Arad pentru a se informa cu privire la problemele din domeniu ale autorităţilor locale şi companiilor din regiunea Vest, Bogdan Chiriţoiu a organizat şi o conferinţă de presă, la care a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la ancheta comisiei parlamentare ce vizează activitatea instituţiei. 

"Este foarte ok ca Parlamentul să pună întrebări, să se documenteze, să caute soluţii prin care să vadă cum poate îmbunătăţi funcţionarea cadrului legal. Nu e nimic rău în asta, deşi cadrul legal de concurenţă e un cadru european, funcţionează de zeci de ani în ţările dezvoltate, membrii fondatori ai Uniunii Europene. România a avut un beneficiu, a putut să preia uşor, prin integrare, regulile de concurenţă. (...) Dacă ajungem însă să creăm un paralelism faţă de instanţe, asta nu ar fi în regulă. Deciziile noastre, în baza legii naţionale şi europene, se află sub controlul instanţelor de judecată. Dacă cineva nu e mulţumit de ce am decis noi, se adresează Curţii de Apel sau ulterior în alte Curţi", a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei. 

Chiriţoiu a accentuat că "nicio altă instituţie românească sau străină nu poate să adauge un control suplimentar faţă de acest control pe care îl fac instanţele". 

În februarie, Parlamentul a înfiinţat o comisie de anchetă privind o investigaţie derulată de Consiliul Concurenţei în perioada 2008-2013 pe tema ROBOR. 

Senatorul ALDE Daniel Zamfir, preşedintele comisiei de anchetă, susţine că, în 2008, băncile s-au înţeles între ele pentru a stabili cotaţii ROBOR ridicate, iar Consiliul Concurenţei a acoperit acest fapt. 

Audiat în comisia de anchetă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că instituţia pe care o reprezintă nu a găsit dovezi din care să reiasă că băncile s-au înţeles între ele pentru a creşte nivelul indicelui ROBOR. La rândul său, Comisia Europeană a supervizat investigaţia şi nu a găsit niciun indiciu că a fost încălcată legea. 

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a exprimat îngrijorări cu privire la ancheta parlamentară, arătând că ar putea afecta independenţa instituţiei. Comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, declarase, la Bucureşti, că la începutul acestui an Parlamentul European a adoptat o nouă directivă în domeniul concurenţei, care conferă autorităţilor de resort din fiecare stat o independenţă sporită. 

"Este foarte important să avem autorităţi independente, cu resurse suficiente şi cu uneltele necesare pentru a proteja consumatorii. Acest lucru ar însemna să poţi ridica toate tipurile de dovezi. Iată de ce este important ca noua legislaţie europeană, agreată de toate statele membre şi adoptată în Parlamentul European cu o majoritate uriaşă, să fie acum transpusă în legislaţia naţională, în litera şi spiritul ei. Pentru că independenţa este o metodă pentru a te asigura că serveşti în continuare cetăţenii, în rolul lor de consumatori", a susţinut oficialul european. 

Potrivit acesteia, ancheta parlamentară cu privire la activitatea Consiliului Concurenţei ridică îngrijorări asupra modului în care este respectat în România principiul independenţei Consiliului Concurenţei. 

"Monitorizăm ceea ce se întâmplă în ceea ce priveşte independenţa instituţiei de concurenţă în România şi avem îngrijorări cu privire la ancheta parlamentară referitoare la activitatea Consiliului Concurenţei, care se pare că pune sub semnul întrebării unele dintre aceste principii fundamentale (ale directivei - n.r.)", a precizat Vestager. 

×
Parteneri
Cod Galben de vijelii, ploi torențiale și grindină. 17 județe vizate
x close