Antena 3 CNN Actualitate Prima demisie din Guvernul Grindeanu, în urma protestelor

Prima demisie din Guvernul Grindeanu, în urma protestelor

Prima demisie din Guvernul Grindeanu, în urma protestelor
Sursa foto: Foto: Facebook / Daniel Șandru
01 Feb 2017   •   14:55

Prima demisie din Guvernul Grindeanu. Este vorba despre secretarul de stat Daniel Șandru, șeful Departamentului Centenar, cel însărcinat cu ceremoniile care vor fi organizate cu ocazia centenarului Marii Unii.

Șandru a făcut anunțul pe pagina de Faceobok.

"Menţionez faptul că recurg la acest gest de onoare întrucât, din poziţia pe care o deţineţi, aţi transformat serviciul public într-un serviciu dedicat intereselor personale ale unor politicieni cu probleme de natură penală, prin adoptarea de către Guvernul României a OUG privind modificarea Codurilor penale, ceea ce contravine flagrant principiilor în care cred, fidele democraţiei şi statului de drept", spune Şandru în documentul citat, pe care l-a publicat pe contul său de Facebook.

Șandru a anunțat "în seara aceasta voi fi în stradă".

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close