Antena 3 CNN Actualitate Primarul care s-a filmat în timp ce își umilea fiica, rămas din nou fără mandat

Primarul care s-a filmat în timp ce își umilea fiica, rămas din nou fără mandat

Fostul primar din Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, care s-a filmat în timp ce își umilea fiica de 14 ani, a rămas fără mandat pentru a doua oară, în urma unei condamnări penale rămasă definitivă.

Primarul care s-a filmat în timp ce își umilea fiica, rămas din nou fără mandat
Sursa foto: Antena 3
de Adelina Miron    |    03 Aug 2021   •   10:36

Înainte de a părăsi postul, Traian Ogâgău și-a numit cumnatul primar interimar.

Anul trecut, fostul edil a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj într-un dosar în care a fost trimis în judecată pentru că a refuzat să sufle în etilotest și să i se preleveze mostre biologice.

Potrivit legii statutului aleșilor locali, primarii condamnați definitiv își pierd mandatul, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei.

Traian Ogâgău a fost exclus din PNL. Partidul a transmis public că se delimitează de comportamentul primarului.

”Ca urmare a înregistrării apărute în spaţiul public, cu primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, PNL Bistriţa-Năsăud precizează că acesta nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea Partidului Naţional Liberal.

Ne delimităm categoric de acest tip de comportament şi condamnăm ferm orice act de violenţă împotriva copiilor, indiferent de agresor. Orice gest reprobabil la adresa minorilor trebuie cercetat şi pedepsit.

Partidul Naţional Liberal nu va accepta niciodată să fie asociat cu violenţa de orice tip, cu atât mai puţin cu cea îndreptată împotriva minorilor, în familie sau în afara ei. Suntem partidul care susţine înăsprirea pedepselor împotriva agresorilor și împotriva actelor de violenţă verbală şi fizică", se arată în comunicatul PNL Bistriţa-Năsăud, semnat de preşedintele Ioan Turc.

Traian Ogâgău și-a filmat fiica dezbărcată, stând în genunchi cu mâinile ridicate, în timp ce o certa şi o punea să își ceară iertare. Înregistrarea a apărut în spațiul public în toamna anului trecut.
 

×
Subiecte în articol: primar fiica
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close