Antena 3 CNN Actualitate Primăria sectorului 3 a majorat contractul cu Rosal cu 64%, în ultimii doi ani. Câţi bani îi dă Negoiţă lui Prigoană

Primăria sectorului 3 a majorat contractul cu Rosal cu 64%, în ultimii doi ani. Câţi bani îi dă Negoiţă lui Prigoană

Primăria sectorului 3 a majorat contractul cu Rosal cu 64%, în ultimii doi ani. Câţi bani îi dă Negoiţă lui Prigoană
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    22 Feb 2012   •   22:24

Primăria sectorului 3, condusă de Liviu Negoiţă (PDL), a majorat cu 3% contractul cu firma Rosal Grup SRL, deţinută de deputatul PDL-ist Silviu Prigoană. Informaţia a fost făcută publică în ediţia de miercuri seară a emisiunii Subiectiv, de la Antena 3.

"Această majorare s-a făcut relativ recent, având în vedere că, în 2010, Rosal a beneficiat de o mărire a contractului cu 61%, pe timp de criză", a precizat moderatorul TV Răzvan Dumitrescu.

Motivul invocat la acea dată a fost evoluţia indicilor preţurilor de consum al populaţiei pentru apă, canal şi salubrizare.

În prezent, edilul de la sectorul 3 îi plăteşte firmei lui Prigoană circa 45 de milioane euro, potrivit unor surse, a declarat Dumitrescu, având în vedere faptul că acest contract nu este încă public.


Directorul Rosal, Bogdan Niculescu, a intervenit la emisiunea Subiectiv, unde a declarat că este corectă informaţia potrivit căreia bugetul firmei s-a majorat în 2010 cu peste 60%, însă a spus că "primăria nu a plătit mai mulţi bani în urma indexării, pentru că bugetul a fost acelaşi, dar s-au indexat tarifele".

Ascultă aici întreaga declaraţie a lui Bogdan Niculescu.




×
Subiecte în articol: liviu negoita Silviu Prigoana bani
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close