x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Primarul Capitalei Gabriela Firea, despre pregătirile făcute pentru cel de-al doilea val de zăpadă: „Avem în faţă o noapte destul de grea”

de 10 Ian 2017   •   23:26
Primarul Capitalei Gabriela Firea, despre pregătirile făcute pentru cel de-al doilea val de zăpadă: „Avem în faţă o noapte destul de grea” 16
Foto: Facebook

Administraţia Bucureştiului este pregătită să acţioneze cu 700 de utilaje pentru a limita efectele ninsorii abundente, a anunţat primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, marţi seara, la Comandamentul de iarnă.

"Suntem pregătiţi să facem faţă şi celui de-al doilea val de zăpadă din această iarnă. Ne-am pregătit bine pentru ca populaţia să nu sufere şi instituţiile să fie funcţionale", a afirmat Gabriela Firea.

Edilul general a precizat că sunt aproape 700 de utilaje în funcţiune şi că au fost activate punctele fixe cu utilaje de deszăpezire. De asemenea, s-a început tratamentul cu material antiderapant, care va fi reluat pe parcursul nopţii şi, de asemenea, se va face de mai multe ori pluguirea zăpezii.

Primarul general al Capitalei a mai spus că mijloacele de transport în comun ale RATB au fost suplimentate şi a adresat un apel către bucureşteni să nu iasă cu maşinile personale pentru a permite astfel deszăpezirea străzilor.

Gabriela Firea a subliniat că se intervine cu prioritate la degajarea de zăpadă a zonelor în care sunt şcoli, spitale şi instituţii publice.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, marţi seara, în urma comandamentului de iarnă convocat la sediul Poliţiei Locale din Municipiul Bucureşti, că în această noapte vor fi efectuate două pluguiri şi se vor aplica de două ori materiale antiderapante pe străzile Capitalei.

"Avem în faţă o noapte destul de grea, cu ninsori abundente. Ninsoarea se va opri abia mâine la prânz. Avem Cod galben de ninsori abudente, iar spre mâine seară Cod galben de ger. (...) Suntem pregătiţi să facem faţă şi celui de-al doilea val de zăpadă din această iarnă. Credem că ne-am pregătit destul de bine pentru ca populaţia să nu sufere şi, de asemenea, instituţiile să funcţioneze normal", a spus edilul general.

Firea a anunţat că în urmă cu o oră a început să fie aplicat tratamentul antiderapant, iar în momentul în care stratul de zăpadă va atinge 1-2 centimetri va începe pluguirea. În jurul orei 2,00 se va aplica un nou tratament preventiv antiderapant, iar două ore mai târziu se va repeta pluguirea, în aşa fel încât în jurul orei 6,00 drumurile să fie practicabile.

Sursă: Agerpres
sati