Antena 3 CNN Actualitate Primarul Craiovei, cercetat de DNA pentru eliberarea unei autorizaţii legată de firma lui Penescu (VIDEO)

Primarul Craiovei, cercetat de DNA pentru eliberarea unei autorizaţii legată de firma lui Penescu (VIDEO)

Primarul Craiovei, cercetat de DNA pentru eliberarea unei autorizaţii legată de firma lui Penescu (VIDEO)
02 Mar 2010   •   11:50

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, este cercetat de procurorii DNA pentru modul în care a fost eliberată o autorizaţie de construcţie pentru un centru comercial al firmei PIC, care aparţine omului de afaceri Cornel Penescu. Se pare că terenul ar fi fost în litigiu la momentul semnării autorizaţiei.

Mai multe înscrisuri şi acte care au legătură cu cazul centrului comercial PIC au fost ridicate, marţi, din locuinţa şi din biroul lui Solomon.

Contactat telefonic de Antena 3, în cadrul emisiunii "News Magazine", Antonie Solomon a declarat că au fost audiaţi mai mulţi salariaţi ai Primăriei Craiova şi că, cel mai probabil, va fi chemat şi el la sediul DNA.

Edilul susţine că se aşteapta să fie audiat de procurori, deşi contractele au fost încheiate conform legii.

"Terenul firmei respective nu a fost în litigiu, iar autorizaţia a fost dată corect", a spus Solomon.



La începutul lunii februarie, primarul Craiovei anunţa că, la cererea "organelor statului", a pus la dispoziţie actele solicitate în legătură cu acel teren. El a precizat atunci că a procedat legal la semnarea autorizaţiei.

Conform unor surse judiciare, şi omul de afaceri Adrian Mititelu ar fi fost audiat în acest caz şi nu în cel al corupţiei din fotbal.

Cornel Penescu, finanţatorul FC Argeş, a cumpărat terenul respectiv în anul 2006 de la patronul clubului Universitatea, Adrian Mititelu, în vederea deschiderii unui magazin PIC.


Antena3.ro

×
Subiecte în articol: antonie solomon cercetat DNA
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close