Antena 3 CNN Actualitate Prinţul Paul al României, dat oficial în urmărire. Gafa uriaşă făcută de Poliţia Română

Prinţul Paul al României, dat oficial în urmărire. Gafa uriaşă făcută de Poliţia Română

Prinţul Paul al României a fost dat oficial în urmărire internaţională, în această dimineaţă, numele şi fotografia sa fiind publicate la rubrica Persoane Urmărite de pe site-ul Poliţiei Române, după ce a fost condamnat definitiv la închisoare, iar noaptea trecută nu a fost găsit acasă.

Prinţul Paul al României, dat oficial în urmărire. Gafa uriaşă făcută de Poliţia Română
Sursa foto: Poliţia Română / Hepta
de Alin Tarnovschi    |    18 Dec 2020   •   09:43

Din nefericire, în momentul publicării anunţului de urmărire, reprezentanţii Poliţiei Române au făcut o gafă uriaşă şi au publicat, cel mai probabil din greşeală, CNP-ul Prinţului Paul, dar şi adresa sa de domiciliu.

Ieri, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe Prinţul Paul al României la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în dosarul Ferma Băneasa.

În acelaşi dosar, judecătorii i-au mai condamnat pe Remus Truică (şapte ani), Benjamin Steinmetz (cinci ani) şi Tal Silberstein (cinci ani).

După emiterea deciziei de condamnare, documentul a ajuns la Poliţia Română, astfel că poliţiştii au pus în aplicare mandatele de condamnare seara trecută. Remus Truică a fost găsit acasă, în vila sa din Snagov, însă Prinţul Paul nu a fost găsit la domiciliul declarat.

Prinţul Paul al României, urmărit internaţional, ar fi în Portugalia

Potrivit unor surse, Prinţul Paul s-ar afla în Portugalia, astfel că, în baza mandatului de urmărire internaţională ar putea fi prins de autorităţile portugheze şi apoi extrădat în România.

De asemenea, există ipoteza în care chiar Prinţul Paul s-ar întoarce în România, de bunăvoie, pentru a-şi executa pedeapsa.

Acuzaţiile din dosarul Ferma Băneasa împotriva Prinţului Paul

Procurorii susţin că fiul bastardului regelui Carol, Paul Lambrino sau Paul al României (şi-a trecut această titulatură în cartea de identitate), a revendicat ilegal averea bunicului său.

Ilegal întrucât nu avea recunoscută calitatea de moştenitor (abia în 2012 i-a fost recunoscută această calitate) şi a revendicat proprietăţi precum Ferma Regală de la Băneasa, ce aparţineau Domeniilor Coroanei. Aceste domenii nu erau în proprietatea Casei regale, ci erau proprietăţi ale Statului român, date în folosinţă Casei regale.

În 2006, Paul Al României şi-a vândut drepturile succesorale companiei Reciplia condusă de Truică şi controlată de holdingul lui Steinmetz. Gruparea ar fi reuşit apoi să dobândească terenurile prin corupţie şi protecţie la nivel înalt.

Prejudiciul în dosar se ridică la aproximativ 135 de milioane de euro.

În primă instanţă, Prinţul Paul al României a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close