Antena 3 CNN Actualitate Procurorul general, despre cazul Caracal: Se lucrează la rechizitoriu în fază avansată

Procurorul general, despre cazul Caracal: Se lucrează la rechizitoriu în fază avansată

Procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat marţi că DIICOT lucrează în dosarul crimelor de la Caracal la rechizitoriu "în fază avansată", iar familiile victimelor au posibilitatea în instanţă să conteste probele anchetatorilor.

Procurorul general, despre cazul Caracal: Se lucrează la rechizitoriu în fază avansată
10 Dec 2019   •   20:18

"Se lucrează la rechizitoriu. Se lucrează la rechizitoriu în fază avansată, mi s-a spus. (...) La trimiterea în judecată, dosarul va fi prezentat instanţei şi, în procedura de cameră preliminară, reprezentanţii părţilor, avocaţii, pot să invoce orice consideră dânşii necesar, orice nemulţumire faţă de modul în care a fost instrumentat dosarul", a spus Licu, după ce a avut o întâlnire cu cei din conducerea DIICOT.

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.

De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă pădure, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul, astfel încât DIICOT a cerut ajutorul FBI.

Săptămâna trecută, DIICOT a reţinut un complice al lui Dincă, Ştefan Risipiceanu, sub acuzaţia că a agresat-o sexual pe Luiza Melencu.

Conform DIICOT, la data de 14 aprilie, Gheorghe Dincă a răpit-o pe Luiza Melencu, ce aştepta "la ocazie" pe raza municipiului Caracal, a transportat-o la domiciliul său în scopul exploatării sexuale în interes personal şi în aceste împrejurări a fost surprins de către Ştefan Risipiceanu, care făcea parte din anturajul lui Dincă şi era folosit de acesta, ocazional, la diverse munci în gospodărie.

Ştefan Risipiceanu ar fi ajuns inopinat în curtea casei lui Gheorghe Dincă, unde a observat că Luiza Melencu era sechestrată în autoturism.

"La explicaţiile oferite de către Gheorghe Dincă, în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreţine relaţii sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să îi permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu Luiza Melencu. În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, Gheorghe Dincă a fost de acord. Astfel, în aceeaşi zi, în camera unde dormea inculpatul Dincă Gheorghe, prin constrângere manifestată prin violenţă fizică şi verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate", susţin procurorii. 

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close