Profesorul Dan Voiculescu anunţă că susţine demersul suceveanului care a construit în Moldova primul metru de autostradă şi spune că acesta arată creativitatea excepţională a românilor.
Totodată, Dan Voiculescu se întreabă ce pot face un milion de români deştepţi şi corecţi, dacă unul singur a reuşit să construiască un metru de autostradă.
”De exemplu, Domnul Mandachi nu a acceptat că în Moldova nu se pot construi autostrăzi şi a făcut ceva concret care, mai devreme sau mai târziu, va determina o schimbare de fond.
Avem, din fericire, multe alte exemple de antreprenori români care creează valoare adăugată pentru ei şi pentru România. Investiţiile în infrastructură sunt esenţiale. Susţin demersul simbolic de a ne opri 15 minute, pe 15 martie 2019, pentru a sublinia necesitatea de a nu mai rămâne mereu blocaţi pe o reţea rutieră depăşită.
Sunt convins că, în aceeaşi zi, toţi cei care înţeleg importanţa fiecărui minut muncit, vor recupera această pauză”, a spus profesorul Voiculescu, pe blogul personal.