Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo 25 octombrie - 7 noiembrie. Alina Șerban, meteorolog ANM: ”Se va încălzi treptat”

Prognoza meteo 25 octombrie - 7 noiembrie. Alina Șerban, meteorolog ANM: ”Se va încălzi treptat”

Prognoza meteo 25 octombrie - 7 noiembrie. Meteorologul ANM Alina Șerban a prezentat la Antena 3 prognoza meteo în România pentru următoarele două săptămâni.

Prognoza meteo 25 octombrie - 7 noiembrie. Alina Șerban, meteorolog ANM: ”Se va încălzi treptat”
Sursa foto: Pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Oct 2021   •   17:37

Săptămâna aceasta va fi caracterizată din punct de vedere meteorologic de temperaturi normale pentru această perioadă, iar săptămâna viitoare vor fi prezente precipitații, spune meteorologul: 

„Ne aflăm sub influența unei mase de aer rece, cu atât mai mult cu cât și cerul a fost degajat în aproape toată țara, temperaturile au scăzut foarte mult, mai ales în depresiuni. Noaptea aceasta va fi asemănătoare cu noaptea care a trecut. Ne așteptăm din nou în depresiuni la temperaturi de -9 grade, de altfel cam în toate regiunile temperaturile vor fi scăzute, în jurul valorii de 0 grade și ușor sub 0, poate ușor mai ridicate de atât în zona Dobrogei.

În zilele următoare se va încălzi treptat, atât ziua cât și noaptea. Mâine va fi un regim termic normal în regiunile intracarpatice, în Banat, în Crișana, în Maramureș, în mare parte din Transilvania, acest lucru însemnând maxime între 13 și 15 grade. În regiunile extracarpatice, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova temperaturile vor fi mai scăzute decât în mod normal pentru această perioadă, adică maxime undeva între 10 și cel mult 13 grade. Totuși, pe un fond normal, o vreme frumoasă ca aspect, cu un cer mai mult senin în mare parte din țară. Doar în extremitatea de sud-est ne așteptăm la nebulozitate și izolat ploi slabe sau burnițe.

Miercuri se încălzește și în celelalte regiuni, respectiv în sud și în est, astfel încât vremea va fi normală termic cam în toată țara, cu maxime între 12 și 16 grade. Nopțile vor fi din ce în ce mai calde, temperaturi scăzute se vor înregistra doar în depresiuni. Până în weekend vremea va fi caracterizată de valori termice în jurul celor normale pentru această perioadă, poate chiar mai ridicate de atât, spre 17-18 grade, cu aspect frumos, cu un cer variabil, mai mult senin în mare parte din țară. Doar partea de sud-est va mai avea din când în când nebulozitate stratiformă.

Săptămâna care urmează se preconizează că va fi tot sub un regim termic normal, dar apar ploile.”

×
Subiecte în articol: meteo
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close