Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo pentru 9 martie 2020. Ploi în toată țara, până miercuri. În unele zone sunt așteptate și ninsori

Prognoza meteo pentru 9 martie 2020. Ploi în toată țara, până miercuri. În unele zone sunt așteptate și ninsori

Prognoza meteo pentru 9 martie 2020. Cerul va fi mai mult noros, exceptând sud-estul extrem al teritoriului, unde înnorãrile vor fi temporare.

Prognoza meteo pentru 9 martie 2020. Ploi în toată țara, până miercuri. În unele zone sunt așteptate și ninsori
Sursa foto: pexels
09 Mar 2020   •   08:49

Va ploua şi sub formã de aversã, în Oltenia, în jumãtatea de vest a Munteniei, pe arii relativ extinse în Transilvania, local în Moldova şi izolat în restul teritoriului. Cantitãţile de apã vor depãşi pe suprafeţe mici 15...20 l/mp, îndeosebi în Oltenia.

Prognoza meteo pentru 9 martie 2020. Ploi în toată țara

La munte, mai ales la altitudini de peste 1700 m, precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în Dobrogea continentalã.

Izolat, dimineaţa, vor fi condiţii de ceaţã.

Prognoza meteo pentru 10 martie 2020. Când scăpăm de ploi

Cerul va avea înnorãri, mai persistente pe parcursul zilei. Temporar va ploua şi sub formã de aversã şi vor fi posibile descãrcãri electrice, în jumãtatea de sud a ţãrii, unde cantitãţile vor fi în general moderate, şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. În sud-est vor fi condiţii de grindinã. La munte, mai ales la altitudini mari, vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în regiunile estice, sud-estice şi sud-vestice, unde la rafalã se vor atinge viteze de 45...55 km/h şi izolat 60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 17 grade, iar cele minime între 1 şi 9 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.

Prognoza meteo pentru 11 martie 2020. Vreme caldă

Vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit la aceastã datã în sudul şi estul ţãrii şi apropiatã de normalul termic în rest. În regiunile vestice, nordice şi centrale cerul va fi mai mult noros şi va ploua în Maramureş şi pe arii restrânse în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei. În restul teritoriului înnorãrile vor fi trecãtoare, iar ploile izolate.

La munte, mai ales în nordul Carpaţilor Orientali şi izolat în restul zonei montane, la altitudini mari, va fi lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte şi pe suprafeţe mici în rest, cu precãdere în sud, în sud-est şi nord-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 16 grade, iar cele minime între 1 şi 9 grade.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close