'Este o nedreptate faptul că ni s-au diminuat salariile numai în rândul cadrelor medicale şi auxiliare şi restul personalului nu. Dacă este criză, e pentru tot spitalul. Noi considerăm că măsurile trebuiau luate pentru toată lumea, nu numai pentru noi. Mi se pare că nu e corect. Două, trei milioane jumătate (lei vechi, n.r.) ni se pare foarte mult' a spus una dintre protestatare.
Angajaţii spitalului spun că nu vor încheia protestul decât atunci când se vor remedia problemele cu care se confruntă, precizează Agerpres.
Ştiri video recomandate