Domnul Constantin Creangă a explicat modul în care a reuşit să obţină redeschiderea dosarului şi motivul pentru care a decis să depună respectiva sesizare.
„Am făcut acea sesizare și pe data de 8 iunie am fost chemat la Parchetul General pentru a îmi expune în continuare punctul de vedere privind această chestiune. Conform celor descrise și în sesizare, am arătat că, conform hotărârii ICCJ, am un drept propriu asupra chestiunii acesteia cu votul meu. Şi ca urmare a acestui lucru, am rugat să se cercetaze acest caz”, precizat domnul Creangă, care a fost şi prima persoană audiată în acest dosar.
„M-a supărat ca şase oameni pot fi împotriva tuturor celor care s-au prezentat la vot”, a mai declarat domnul Constantin Creangă în emisiunea Q&A.
Procurorii investighează modul în care judecătorii Curţii Constituţionale au emis o decizie privind organizarea referendumului pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu din 2012. După publicarea documentului, a fost adăugată o erată în care se menţiona că numărul de persoane cu drept de vot este de peste 18 milioane, ceea ce a permis întoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni.
Citiţi şi:
ICCJ a decis REDESCHIDEREA dosarului "Erata CCR"