Antena 3 CNN Actualitate Raed Arafat, despre un local din Centrul Vechi al Capitalei: ''Terasa asta, în mod normal este interzisă''

Raed Arafat, despre un local din Centrul Vechi al Capitalei: ''Terasa asta, în mod normal este interzisă''

Rstaurantele, barurile și cafenelele se vor deschide de luni în interior, la 30% din capacitate. Invitat la Antena 3, Raed Arafat a sesizat nereguli la o terasă din Centrul Vechi al Capitalei, acolo se aflau mai mulţi tineri la aceeaşi masă. ''Terasa asta, în mod normal este interzisă. Toţi stau în acea bulă de plastic. Astea sunt spaţii închise, chiar dacă este o singură masă', a spus șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Raed Arafat, despre un local din Centrul Vechi al Capitalei: ''Terasa asta, în mod normal este interzisă''
de Georgiana Adam    |    24 Ian 2021   •   20:04

Începând de luni intră în vigoare o nouă hotărâre care prevede ca restaurantele la interior se vor redeschide, având în vedere că trei zile la rând incidenţa infectării cu COVID-19 s-a situat sub 3 la mia de locuitori.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat a vorbit despre imaginile surprinse într-un local din Centrul Capitalei.

 Terasa asta, în mod normal este interzisă. Conform hotărârii de Guvern, terasa asta este închisă. Toţi stau în acea bulă de plastic. Astea sunt spaţii închise, chiar dacă este o singură masă (...) Uitaţi-vă aglomeraţia din aşa-zisa terasă. Nu e terasă. Acolo este spaţiu închis. Este definit în hotărârea de Guvern. Are pereţi.

Este şi vina şi faptului că nu se impun măsuri (...) În final, aici trebuie implementate măsuri. Eu cred că singura măsură în aşa ceva şi fără să exagerez este că, în momentul în care ai făcut acest lucru, să vină autorităţile şi să te închidă pe o lună de zile şi poate atunci învaţă lumea ce înseamnă să respecte regulile. Ieri aţi auzit situaţia cu tulpina noua care de la o singură persoană s-au infectat nu ştiu câte persoane. Nu este de glumit. Mai avem un pic. Nu are rost să intrăm într-un alt val'. (...) Acest lucru este iresponsabil.

Îmi pare foarte rău, noi oricât am vorbit şi oricât o spunem, lumea ne ia că suntem duri, că nu înţelegem. Ba înţelegem perfect. Dar eu prefer să nu găsesc o parte din aceşti oameni în spital peste o oerioadă sau în Terapie Intensivă, chiar bunicii şi păriţii lor. Să aştepte un pic. Merge vaccinarea. România stă bine pe mersul vaccinări. Peste o perioadă când avem mai multe persoane în vârstă vaccinate, mai mulţi vaccinaţi, atunci să începem să ne simţim mai în siguranţă. Dar, acum e prea devreme, mai ales în prezenţa unei tuplini care ameninţă toată Europa la acest moment'', a spus Raed Arafat la Antena 3.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close