Antena 3 CNN Actualitate Răsturnare de situație incredibilă în cazul lui Tokes Laszlo. A fost decorat din nou

Răsturnare de situație incredibilă în cazul lui Tokes Laszlo. A fost decorat din nou

Răsturnare de situație incredibilă în cazul lui Tokes Laszlo. A fost decorat din nou
12 Mar 2016   •   13:46

Europarlamentarul Tokes Laszlo a fost decorat cu Ordinul de Onoare al Ungariei, relatează agenția ungară de presă MTI, care citează o decizie publicată în Monitorul Oficial (Magyar Kozlony).

Motivele acordării distincției sunt similare cu cele ale decorării cu Ordinul Steaua României în 2009, potrivit Agerpres.

Ordinul de Onoare al Ungariei i-a fost acordat de către președintele Janos Ader, la propunerea premierului Viktor Orban, și "recunoaște curajul, demnitatea umană și meritele lui Tokes în declanșarea Revoluției de la Timișoara care a condus la căderea dictaturii comuniste și a deschis drumul către libertate pentru România și maghiarii din Transilvania în 1989", mai notează MTI.

Tokes Laszlo a pierdut definitiv distincția "Steaua României în grad de cavaler", primită în anul 2009 de la președintele Traian Băsescu pentru meritele sale în Revoluția din 1989, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, la 25 februarie, recursul europarlamentarului față de decizia prin care Curtea de Apel București confirma, în 2014, legalitatea măsurii de retragere a distincției.

Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Național "Steaua României" a decis, cu cinci voturi pentru și o abținere, retragerea distincției acordate europarlamentarului Laszlo Tokes.

Principalul motiv al retragerii a fost că, în data de 27 iulie 2013, Tokes Laszlo i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară Balvanyos, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare națională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

×
Subiecte în articol: Laszlo Tokes decorat steaua romaniei
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close