Antena 3 CNN Actualitate Războiul dintre medici şi CNAS afectează cel mai mult pacienţii. Aceştia cer ajutorul şefilor din Sănătate

Războiul dintre medici şi CNAS afectează cel mai mult pacienţii. Aceştia cer ajutorul şefilor din Sănătate

Războiul dintre medici şi CNAS afectează cel mai mult pacienţii. Aceştia cer ajutorul şefilor din Sănătate
Sursa foto: Foto: INTACT Images
06 Iun 2011   •   21:35

Pacienţii români cer ajutor. Prinşi la mijloc în războiul dintre Casa de Asigurări de Sănătate şi medicii de familie, bolnavii au trimis lunea aceasta şefilor din Sănătate o rugăminte scrisă: fără medicamente compensate, fără trimiteri şi fără medici de familie dispuşi să le acorde îngrijiri, viaţa lor este în pericol.

Ministrul Sănătăţii susţine că pacientul este cel mai important, însă este treaba Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate să rezolve situaţia.

Cseke Attila spune că Ministerul a rezolvat deja toate cererile venite din partea medicilor de familie şi mai mult nu are ce face. Totuşi, vor mai avea loc discuţii între doctori şi Casa de Asigurări şi poate contractul cadru va fi semnat.

Până atunci însă, liderii Organizaţiei Pacienţilor Bolnavi de Cancer cer Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de  Sănătate, medicilor de familie şi de ambulator, să cadă la pace. În războiul lor, suferă tot bolnavii.

 




×
Subiecte în articol: conflict CNAS pacienti
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close