Antena 3 CNN Actualitate Răzvan Dumitrescu: "Spiritul din 1 Decembrie 1918 este de unire şi nu unul de dezbinare"

Răzvan Dumitrescu: "Spiritul din 1 Decembrie 1918 este de unire şi nu unul de dezbinare"

Răzvan Dumitrescu, jurnalist Antena 3 CNN, a făcut o analiză despre cum ne găseşte prima zi naţională a României după doi ani de pandemie şi restricţii.

de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Dec 2022   •   11:32

"1 Decembrie 2022, o sărbătoare naţională fără restricţii, prima din ultimii doi ani. Este un moment frumos care ar trebui să ne amintească mereu de ce existăm, de ce există România şi ce sacrificii au făcut înaintaşii noştri pentru ca noi să avem o ţară.

Este, poate, cel mai important moment care ne îndeamnă să nu uităm şi dacă tot vine vorba despre uitare, ar trebui să fie şi un moment care să ne unească, nu să ne dezbine. Pentru că de dezbinare am avut parte în ultimii doi ani. Ar trebui să fie şi un moment în care să ne punem nişte întrebări şi întrebările, să ştiţi, că sunt foarte multe.

Cum a fost posibil să se încalce atâtea drepturi, lucru demonstrat de zeci de hotărâri ale instanţelor? Cum a fost posibil, ca în aceşti doi ani, să funcţionăm pe lângă lege şi pe lângă Constituţie? Pentru că acum, ce a decis Înalta Curte, este clar. De exemplu, starea de alertă din România a fost prelungită ilegal, iar condiţionarea accesului la manifestaţii publice pe baza acelui certificat verde era şi aceasta ilegală. Decizia definitivă vine pentru că sunt cetăţeni care n-au uitat că avem un stat cu legi şi Constituţie şi s-au adresat instanţei.

Avem o ţară doar dacă avem grijă de ea, iar asta înseamnă respectarea Constituţiei şi a legilor. Ce facem, însă, atunci când cei care reprezintă statul încalcă chiar ei legile şi Constituţia?

Nu trebuie să uităm şi trebuie să ne punem întrebări şi pentru că dacă ne obişnuim cu anormalul acesta poate deveni, pas cu pas, un mod de viaţă. Ar trebui să ne uităm cu atenţie şi în jurul nostru şi să vedem dacă spiritul acelui 1 Decembrie 1918 mai există cu adevărat. Să nu îl pierdem. Acel spirit este cu mult mai important decât o paradă militară pe care, în acest an, avem din nou dreptul să o admirăm. Spiritul acelui 1 Decembrie este unul de unire şi nu unul de dezbinare, iar acel spirit a creat un stat. Nicidecum nu trebuie să fie transformat din neatenţie sau din nepăsare în inversul lui.

Şi dacă tot este un bilanţ pentru perioada de doi ani pe care am lăsat-o în urmă, ar trebui să ne amintim de alte întrebări fără răspuns. De ce am aruncat milioane de doze de vaccin? De ce am comandat cât de trei ori populaţia ţării? De ce am aruncat la gunoi milioane de euro? Au fost simple greşeli sau a fost o schemă de profit prin abuz continuu?

Să nu uităm că avem o Constituţie în care scrie aşa: România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Şi să ne reamintim cam de câte ori în spaţiul public au fost luate în derâdere cuvinte precum naţional sau suveran prezente în acest articol al Constiuţiei.

Îmi doresc şi vă doresc ca de 1 Decembrie să nu uităm. Pentru că doar uitarea este cel mai mare duşman. Să nu uităm pentru ca în acest fel să avem şansa ca de 1 Decembrie să sărbătorim mulţi ani de aici încolo. La mulţi ani, România!", a fost mesajul transmis de Răzvan Dumitrescu.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close