Antena 3 CNN Actualitate Cum își pot recupera banii unii clienți City Insurance. Șoferii încă mai au timp să denunțe polițele

Cum își pot recupera banii unii clienți City Insurance. Șoferii încă mai au timp să denunțe polițele

Clienții City Insurance își pot recupera banii pentru perioada care rămâne din polițele ce ar fi trebuit să rămână valabile și după 11 mai, dată la care acestea încetează de drept.

Cum își pot recupera banii unii clienți City Insurance. Șoferii încă mai au timp să denunțe polițele
Sursa foto: Pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Mai 2022   •   11:22

„Pentru recuperarea primelor de asigurare datorate pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit te vei adresa Fondului de Garantare a Asiguraților, printr-o cerere de plată, transmisă ori prin intermediul poștei la sediul acestuia, ori prin e-mail la adresa [email protected]”, punctează lichidatorul judiciar al City Insurance într-un ghid pentru creditorii societății în faliment, citat de avocatnet.ro.

Clienții City Insurance pot solicita returnarea părții din primă și înainte de termenul de 11 mai, dacă decid denunțarea poliței din proprie inițiativă.

Notificarea de denunțare a poliței se face direct la City Insurance, la adresa de e-mail: [email protected].

Persoanele implicate din postura de păgubit în accidente provocate de asigurați RCA ai City Insurance, care nu au cumpărat o poliță nouă după data de 11 mai 2022, nu vor putea fi despăgubite în baza poliței City Insurance, chiar dacă datele înscrise pe ea arată că se află încă în perioada de valabilitate.

Terții păgubiți se pot adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) pentru a fi despăgubiți din Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS), doar în situația în care accidentul a implicat și vătămări corporale sau decese. În caz contrar, terții păgubiți nu se pot adresa niciunui organism sau asigurător și vor fi nevoiți să se îndrepte împotriva șoferului vinovat pentru recuperarea prejudiciului.

 

×
Subiecte în articol: City Insurance poliţe asigurare şoferi
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close